Cancelarul federal al Germaniei, convins că Vladimir Putin nu va câștiga războiul din Ucraina
-
26 Mai 2022 14:11
Cancelarul federal german Olaf Scholz s-a declarat"convins" joi că Rusia nu va câștiga războiul în Ucraina, afirmând de asemenea că președintele rus Vladimir Putin nu va fi autorizat să "dicteze" pacea, informează AFP, potrivit Agerpres.
"(Vladimir) Putin nu trebuie să câștige războiul său. Și eu sunt convins: el nu îl va câștiga", a declarat cancelarul federal în timpul unui discurs susținut la reuniunea Forumului Economic Mondial de la Davos, în Elveția.
Președintele rus, care a lansat invazia asupra Ucrainei în urmă cu trei luni, "și-a ratat deja obiectivele strategice", a spus Olaf Scholz, apreciind că "o invadare a întregii Ucraine" pare astăzi "mai îndepărtată decât la începutul ofensivei".
Aceasta se explică, potrivit lui Scholz, atât prin rezistența "impresionantă" a forțelor ucrainene, cât și prin reacția aliaților occidentali, care au impus sancțiuni fără precedent împotriva Moscovei și au susținut Kievul, inclusiv militar.
"Nu facem nimic ce ar putea implica NATO în război. Pentru că aceasta ar însemna o confruntare directă între puteri nucleare", a reiterat cancelarul federal al Germaniei. Însă "Putin trebuie făcut să înțeleagă că el nu va putea dicta pacea. Ucraina nu o va accepta și nici noi", a insistat el.
"Pentru mine este clar că Putin nu va negocia serios asupra păcii decât dacă va înțelege că nu poate sparge rezistența Ucrainei", a adăugat Scholz.
La ora actuală, luptele sunt concentrate în estul Ucrainei, unde armata rusă încearcă, cu orice preț, să cucerească orașul Severodonețk.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, îngrijorat de riscul ca armata ucraineană să fie copleșită numeric, a cerut miercuri mai multe arme grele pentru a egala în forță atacul rus.
Scholz nu a abordat direct criticile la adresa guvernului german, calificat drept prea timorat în livrările sale de arme grele, precum tancuri de luptă, atât de Kiev, cât și de alte țări din estul Europei, precum Polonia sau țările baltice.
Șeful diplomației ucrainene Dmitro Kuleba și-a exprimat nemulțumirea în acest sens în timpul unei alte reuniuni la Davos. "Apreciem fiecare efort făcut de guvernul german pentru a găsi arme grele" care să-i permită Ucrainei să se apere, însă "eu nu înțeleg de ce acest lucru este atât de complicat", a criticat el.