Campanie electorală fără transparență

  • 15 Septembrie 2014 16:43
Campanie electorală fără transparență

Reprezentanții partidelor parlamentare care au participat la dezbatere au recunoscut că nu există transparență în ceea ce privește veniturile și cheltuielile pe care le suportă formațiunile politice și că legislația în vigoare ar trebui modificată.

Modul în care sunt finanțate partidele politice în cadrul campaniilor electorale, dar și în perioada dintre campanii, rămâne defectuos, astfel încât veniturile și cheltuielile reale ale acestora nu sunt făcute publice, au menționat participanții la o masă rotundă organizată de Asociația Promo LEX.

Deși Parlamentul a votat în prima lectură Legea privind finanțarea partidelor politice, care are scopul să aducă mai multă transparență în acest domeniu, prevederile proiectului nu vor fi valabile pentru campania electorală din toamna acestui an. 

Reprezentanții partidelor parlamentare care au participat la dezbatere au recunoscut că nu există transparență în ceea ce privește veniturile și cheltuielile pe care le suportă formațiunile politice și că legislația în vigoare ar trebui modificată. Deputatul PLDM, George Mocanu, a declarat că trebuie micșorat plafonul donațiilor, care se ridică în prezent la 500 de salarii minime pentru o persoană, astfel încât să fie majorat numărul donatorilor.

În opinia vicepreședintelui Parlamentului din partea Partidului Democrat, Sergiu Sîrbu, micșorarea plafonului pentru donații nu este necesară.

Donatorii partidelor politice ar trebui să includă în declarațiile pe venit orice contribuție, fie în cadrul campaniei electorale, fie în afara acesteia, a opinat deputatul Partidului Liberal, Valeriu Munteanu.

În contextul în care Legea privind finanțarea partidelor politice nu va intra în vigoare în cadrul acestei campanii electorale, toți candidații vor trebui să manifeste bună credință în respectarea actualei legislații, a subliniat deputatul PCRM, Igor Vremea.

În prezent, Comisia Electorală Centrală nu dispune de mecanismele necesare prin care să urmărească veniturile și cheltuielile partidelor politice în afara campaniei electorale, și nici pârghii pentru sancțiuni, în caz de abateri, a menționat în cadrul discuțiilor vicepreședintele CEC, Ștefan Urâtu. Proiectul de lege adoptat de Parlament în prima lectură va oferi Comisiei mai multe prerogative în acest sens, a subliniat Ștefan Urîtu.

Proiectul legii mai prevede micșorarea plafonul de donații până la 20 de salarii minime pentru persoane fizice și 40, pentru cele juridice, dar și finanțarea parțială din partea statului. Sancțiunile prevăzute ajung până la scoaterea concurenților din cursa electorală sau la anularea înregistrării partidelor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:72 %
Vint:3,6 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău