Campanie de promovare a mecanismului de desemnare procentuală – Legea 2%

  • 09 Martie 2023 18:15
Campanie de promovare a mecanismului de desemnare procentuală – Legea 2%

Veniturile obținute de organizațiile societății civile prin mecanismul de desemnare procentuală, cunoscut ca Legea 2%, s-au ridicat în anul 2022 la peste 480 de mii de euro. Este cea mai mare valoare anuală desemnată, dar mecanismul este departe de a-și îndeplini potențialul maxim, în special atunci când este vorba despre societatea civilă de nivel local. Practic doar 5-6% din contribuabilii cunosc despre existența acestui mecanism. Constatările au fost făcute la un eveniment la care Centrul de Resurse Juridice din Moldova, cu susținerea Uniunii europene, a lansat o campanie de popularizare a mecanismului în rândul contribuabililor și al societății civile, transmite IPN.

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, și-a exprimat speranța că acțiunile în cadrul campaniei vor avea un impact pozitiv și suma alocată prin intermediul acestui mecanism va crește în continuare. Diplomatul european a remarcat că lansarea campaniei de popularizare a desemnării procentuale de către contribuabili nu înseamnă că Delegația UE în Republica Moldova intenționează să-și limiteze sprijinul direct pentru organizațiile societății civile. „Intenționăm să extindem asistența pentru societatea civilă. Și vreau să vă asigur de sprijinul nostru continuu. În perioada imediat următoare vom lansa trei apeluri de propuneri în cadrul instrumentului de sprijin pentru organizațiile societății civileˮ, a spus Jānis Mažeiks.

Ilie Chirtoacă, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, a menționat că Legea 2% este un mecanism juridic care permite ca o parte din impozitele pe care cetățenii le plătesc statului să fie îndreptate pentru o cauză socială, pentru a crește sustenabilitatea organizațiilor necomerciale din Moldova. Potrivit lui, există foarte mult potențial în acest mecanism și practic doar 5-6% din contribuabilii cunosc despre el. Potențialul poate fi crescut printr-o campanie de informare. Trebuie de explicat că mecanismul desemnării procentuale nu îl costă pe cetățean nimic în plus. 2% din banii plătiți de contribuabil statului merg către o cauză nobilă.

Președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova a precizat că au fost pregătite materiale video explicative care ghidează pas cu pas cum ar putea fi realizată desemnarea procentuală: care sunt condițiile, cum poate fi găsit codul fiscal al organizației pe care cetățeanul vrea să o susțină, cât constituie acele 2%. Ilie Chirtoacă a încurajat cetățenii să acceseze pagina de internet 2procente.info pentru a se informa despre întreg procesul.

În cadrul aceleiași campanii, organizațiile potențial beneficiare ale mecanismului de desemnare procentuală vor fi informate care sunt termene limită pentru depunerea declarației, care sunt etapele de parcurs, cum trebuie să fie desfășurată o campanie de informare reușită ca cetățenii să fie convinși să desemneze cele 2%. 

Din anul viitor desemnarea procentuală urmează să aibă loc exclusiv în mod electronic și oamenii la fel trebuie să fie pregătiți pentru această metodă, a precizat Ilie Chirtoacă.

Potrivit Legii cu privire la asociațiile obștești, așa-numita Legea 2%, persoanele fizice pot direcționa unei organizații non-guvernamentale sau unui cult religios 2% din impozitul pe venit plătit statului. Mecanismul se aplică din 2017.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
0,24
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău