Campania din Irak contra grupării Statul Islamic s-a soldat cu 18.000 de morți și 36.000 de răniți
-
14 Februarie 2018 19:24
Campania armată începută în Irak în 2014 contra grupării jihadiste Statul Islamic s-a soldat cu 18.000 de morți și 36.000 de răniți, a anunțat miercuri ministrul de externe irakian Ibrahim al-Jafari, transmite Reuters.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe internaționale privind reconstrucția Irakului, găzduită începând de luni de capitala kuweitiană.
Pe de altă parte, șeful diplomației kuweitiene Sabah al-Khaled al-Sabah a declarat că la conferința din Kuweit s-au făcut angajamente pentru strângerea a 30 de miliarde de dolari în vederea reconstrucției Irakului.
''Angajamentul comunității internaționale față de Irak a fost clar în timpul conferinței'', cu o sumă totală de 30 miliarde de dolari (20,3 miliarde de euro), a spus șeicul Al-Sabah.
Autoritățile de la Bagdad estimaseră că au nevoie de 88 de miliarde de dolari pentru reconstrucția țării după campania armată de trei ani contra grupării jihadiste.
Sursa: Agerpres