Camera Deputaților de la Roma ratifică Acordul de Protecție Socială dintre Republica Moldova și Italia, anunță Alexei Buzu
-
21 Mai 12:20
Acordul de Protecție Socială dintre Republica Moldova și Republica Italiană urmează a fi ratificat mâine de Camera Deputaților din Italia. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, pe pagina sa de Facebook, transmite Radio Chișinău.
Acordul a fost ratificat de către Senatul Italian în luna martie. Mâine, 22 mai, este preconizată ratificarea de către Camera Deputaților a Acordului istoric de Protecție Socială dintre Republica Moldova și Republica Italiană. După acest vot final, urmează promulgarea acestuia de către președintele Italian, a spus Alexei Buzu.
„După ratificarea finală din Camera Deputaților, noi ne așteptăm ca, într-un termen destul de restrâns, președintele Republicii Italiene să promulge acest acord și, la 60 de zile de la promulgarea lui, acordul va intra în vigoare. Pentru ca să aplicăm în practică prevederile acestui acord, urmează să semnăm aranjamentele administrative pe care deja le-am negociat cu prietenii noștri din Italia. În aceste aranjamente administrative se descriu modul în care instituțiile din Republica Moldova, în special Casa Națională de Asigurări Sociale, va comunica și va face schimb de date cu instituția omologă din Italia pentru a stabili diferite prestații, în special pensiile pentru cetățenii noștri și cetățenii italieni”, a comunicat ministrul.
Acordul va oferi moldovenilor din Italia acces la protecție socială esențială: pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate, pensii și indemnizația pentru accidente de muncă sau boli profesionale și pensii de urmaș. De asemenea, documentul va permite cumularea perioadelor de contribuție din ambele țări, facilitând accesul cetățenilor moldoveni la pensii și alte prestații sociale.

