CALM | Reforma administrativ-teritorială nu este o prioritate pentru autorități (Revista presei)
-
16 Aprilie 2018 21:58
Revista presei din 16 aprilie 2018.
Decizia Silviei Radu, de a-și înainta candidatura pentru șefia Capitalei era una previzibilă, comentează expertul Ion Tăbârță pentru portalul TRIBUNA. El observă că, după modul cum decurge campania de PR politic a Silviei Radu, era evident că până la urmă va fi „candidatul camuflat al democraților”. Expertul se referă la suport de imagine a dnei Radu, precum și la sprijinul administrativ din partea partidului de guvernământ.
Aceeași publicație analizează de la cine va lua voturi Silvia Radu, care a anunțat că va candida independent la Primăria Capitalei. Autorul subliniază că aceasta va avea din start „o poziție mult mai avantajoasă în aceste alegeri decât ceilalți pretendenți la fotoliul de Primar. Ea deja este asociată puternic cu Primăria, dat fiind postura sa de Primar interimar. În plus, pentru ea lucrează și, în mod camuflat, cel mai probabil va lucra și în alegeri, enormul aparat administrativ din capitală. De asemenea, chiar dacă încearcă să promoveze ideea că nu are nimic în comun cu puterea centrală, e clar că ea e candidatul ce va fi susținut de guvernare și poate chiar „ajutată” în lupta cu oponenții politici. Ea va încerca să culeagă voturi de pe toate segmentele de electorat din capitală. Aceasta îi deschide anumite perspective din punct de vedere teoretic, însă, deocamdată, nu e clar dacă această „poziție de caracatiță”, care încearcă să-și bage tentaculele peste tot, va da rezultatul scontat de ea sau de cei ce stau în spatele ei”, scrie Tribuna.md.
În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Andrei Năstase, liderul Platformei „Demnitate și Adevăr”, candidat la Primăria Capitalei, s-a referit la decizia PAS de a susține candidatura sa, la viziunea asupra campaniei electorale și la programul său pentru Primărie. El a subliniat că „în acest moment nu avem un context electoral obișnuit. Acum trebuie să ne regăsim cu toții într-o forță electorală unică – mă refer la opoziția sănătoasă – și să depunem un efort consistent pentru a scoate țara și capitala din criza profundă în care au adus-o nu doar Plahotniuc și Dodon, dar și cei care au făcut cârdășie cu ei. În fața pericolului pe care îl prezintă guvernarea oligarhică, putem reuși doar uniți, consolidați, solidari în aspirațiile noastre”, a declarat A. Năstase.
„Integritatea candidatului Andrei Năstase e pusă la îndoială”, titrează Ziarul Național care preia un comentariu semnat de Petru Bogatu privind declarația pe venit a liderului PPDA. Andrei Năstase a declarat zero venituri. Susține că nu a câștigat niciun ban de-a lungul anului 2017. Analistul politic nu-și explică cum supraviețuiește Năstase și cum reușește să întrețină un partid.
„Cât ne costă, totuși, Arena Chișinău? – un subiect analizat de TV8. Pe lângă cele 200 de milioane de lei, potrivit proiectului, în primul an de implementare a contractului, statul ar urma să ramburseze până la 25 la sută din valoarea totală a investiției efectuate de partenerul privat. Asta chiar dacă nu se știe, deocamdată, despre ce sumă este vorba. Deși a susținut aprobarea documentului, ministrul Finanțelor nu ne-a putut spune cu certitudine cât ar urma să mai achite statul pentru realizarea promisiunii PDM. Nici nu a intrat în esență, a adăugat el”.
Portalul economic Mold-street scrie despre reforma sau optimizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. Congresul Autorităților Locale consideră că reforma nu este o prioritate pentru R. Moldova. Potrivit CALM, descentralizarea ar ajuta la elaborarea reformei administrativ-teritoriale. Dacă se va amalgama matematic, fără a lua în considerare unele aspecte importante, am putea avea consecințe grave, atenționează CALM. Autoritățile locale sunt îngrijorate de fragilitatea democrației în RM și de lipsa unui consens în ceea ce privește reforma administrativ-teritorială. Atât societatea civilă, cât APL și APC sunt reticente în ceea ce privește implementarea acestei reforme, scrie Mold-street.