Cadrul normativ în domeniul gestionării deșeurilor va fi îmbunătățit. Va fi instituit un sistem de colectare separată a deșeurilor
-
28 Decembrie 2023 15:40
Autoritățile administrației publice vor institui, până în 2025, un sistem de colectare separată a deșeurilor. Această prevedere se conține în PROIECTUL de modificare a Legii privind deșeurile, adoptat astăzi de deputați, în lectura a doua, transmite Serviciul de presă al Parlamentului.
Conform documentului, pentru a crește ratele de pregătire pentru reciclarea și reutilizarea deșeurilor, autoritățile trebuie să asigure o mai bună respectare a obligației de a colecta separat deșeurile. În acest sens, proiectul prevede că autoritățile administrației publice au obligația de a institui, până în 2025, un sistem de colectare separată a deșeurilor, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă.
Prin actul adoptat se propune revizuirea normei privind autorizarea activității de gestionare a deșeurilor, inclusiv prin eliberarea autorizațiilor de mediu, contra cost, precum și stabilirea, pentru sistemele colective, a cerințelor pentru organizarea gestiunii colective a deșeurilor de ambalaje. Adițional, în proiect sunt incluse prevederi noi ce stabilesc activitatea de comercializare și intermediere a activităților de tratare a deșeurilor.
În proiect sunt reglementate și cerințele pentru instalațiile autorizate în colectarea, stocarea, valorificarea și eliminarea deșeurilor. De asemenea, sunt stabilite responsabilitățile subiecților implicați în gestionarea deșeurilor (producătorii de deșeuri, operatorii instalației de gestionare a deșeurilor), precum și în cazul încetării activității de gestionare a deșeurilor. Alte prevederi ale proiectului vizează obligațiile vânzătorilor de ambalaje în sistemul depozit; cerințele față de administratorul sistemului de depozit al ambalajelor reutilizabile și administratorul sistemului de depozit pentru ambalaje de unică folosință.