Cadre didactice și experți au fost consultați privind direcțiile de evoluție ale sistemului național de educație

  • 16 Noiembrie 2018 17:25
Cadre didactice și experți au fost consultați privind direcțiile de evoluție ale sistemului național de educație

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a organizat un nou atelier de lucru „Viziunea mea pentru școala noastră”. În cadrul acestuia, laureații Concursului Național „Pedagogul anului”, edițiile 2007-2018, precum și alte cadre didactice și experți au fost consultați asupra direcțiilor de evoluție ale sistemului național de educație, se arată într-un comunicat al Ministerului.

în alocuțiunea sa, Monica Babuc, prezentă la eveniment, a menționat că, în contextul elaborării noilor documente de politici în domeniul educației, MECC a lansat un "amplu proces de consultare a opiniei elevilor, studenților, cadrelor didactice și managerilor cu privire la viziunea acestora asupra dezvoltării „școlii naționale”".

În cadrul atelierelor, cadrele didactice, ghidați de experți din mediul academic, au dezbătut principalele probleme din sistemul educațional, au formulat soluții și au venit cu recomandări.

Ateliere de lucru privind „Viziunea mea pentru școala noastră” au fost organizate și cu membrii Consiliului Național al Elevilor din învățământul general și partenerii de dezvoltare din Învățământul Profesional Tehnic.

Urmează a fi consultate cadrele didactice și manageriale din învățământul general, cel profesional tehnic și cel superior, precum și cei din școlile de arte, cele sportive și centrele de creație.

Atelierele de lucru „Viziunea mea pentru școala noastră” vor finaliza cu un forum educațional, care va fi organizat în luna decembrie, menit să generalizeze ideile apărute și dezvoltate în cadrul acestora.

Sursa: Site-ul MECC

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău