Efectele divorțului civilizat...  

La 30 de ani de la disoluția URSS, spațiul CSI îndeplinește rolul butoiul cu pulbere în care se poate produce o deflagrație de proporții înspăimântătoare. Constituirea Comunității Statelor Independente (CSI) a provocat de la bun început neînțelegeri. Pentru Rusia comunitatea respectivă reprezenta a formulă nouă de menținere sub control a republicilor ex-sovietice. Pentru Ucraina și alte câteva republici, dimpotrivă, CSI a reprezentat formula divorțului civilizat. Pentru a nu admite divorțul civilizat, cu un șir de republici, precum Azerbaidjan, Georgia, Moldova, Ucraina, Rusia a susținut și alimentat mișcările separatiste, ajutându-le să se instituționalizeze și să-și coordoneze activitățile în cadril așa-numitei comunități a statelor independente nerecunoscute (CSI-2). Astfel, conflictele înghețate din aceste republici au menirea să servească drept garanție că fostele republici sovietice nu se vor putea detașa de Rusia în niciun caz.

Într-adevăr, orice încercări de apropiere a republicilor ex-sovietice de Uniunea Europeană (UE) sau NATO au provocat reacții virulente din partea Rusiei. După semnarea, în 2005, de către Georgia, Moldova și Ucraina a planurilor de acțiuni cu UE și convocarea summit-ului GUAM de la Chișinău, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, s-a adresat Adunării Federale cu faimosul speech privind catastrofa geopolitică, provocată de disoluția URSS. Imediat au urmat sancțiuni economice și embargouri împotriva Republicii Moldova și Georgiei. Istoria s-a repetat în ajunul summit-ului UE de la Vilnius, din noiembrie 2013, la care urma să fie parafate acordurile de asociere cu UE. În ajunul summit-ului, prin metode specifice, Rusia a presat și descurajat Armenia să parafeze, iar Ucraina să semneze acordurile de asociere cu UE, ceea ce a condus la izbucnirea Revoluției Demnității și fuga din țară a președintelui Victor Ianukovici. În consecință: Republica Moldova s-a ales cu noi sancțiuni și embargouri; Armenia s-a văzut nevoită să renunțe la asocierea cu UE, pledând în favoarea protecției din partea Rusiei, care o anunțase despre tranzacția de aproximativ $1 miliard de vânzare de armament către Azerbaidjan; Ucrainei i s-a anexat Crimeea și i s-a inspirat un război separatist în Luhansk și Donețk, care ar fi, chipurile, un război civil. 

Deci, nu încape îndoială – până mai nu demult strategia Rusiei de a-și menține controlul asupra republicilor post-sovietice a fost inspirarea separatismului și aplicarea sancțiunilor comerciale. De curând, acest arsenal a fost diversificat, Rusia a decis să recurgă la amenințarea cu măsuri militare și tehnico-militare, întrucât nu-i convine să-i fie aplicate ei însăși sancțiuni comerciale pentru subminarea securității regionale.    

În căutarea casus belli

Actualmente, din cauza eforturilor Ucrainei de a-și revendica drepturile suverane asupra teritoriilor anexate de Rusia, aceasta din urmă a pornit o ofensivă virulentă, amenințând securitatea globală, dacă ni i se satisfac cerințele: oferirea garanțiilor de securitate din partea Occidentului, adică revenirea la zonele de influență de după cel de al doilea război mondial; impunerea Ucrainei formulei de soluționare federalistă a conflictului separatist din Donbass, conform înțelegerilor de la Minsk, convenabile Rusiei.

Formula federalistă este una de mult timp standardizată, invocată pentru soluționarea conflictelor înghețate, iar actualmente extinsă și asupra conflictului din Donbass. Eventualele federații trebuie să aibă numărul necesar de subiecți pentru înclinarea balanței intereselor în favoarea Rusiei: Transnistria și Găgăuzia în Republica Moldova; Abhazia și Osetia de Sud în Georgia, până la recunoașterea de către Rusia a independenței acestora în 2008. În acest sens, nu este întâmplător că republicile separatiste din Luhansk și Donețk nu se unesc într-o singură structură – subiecții egali în drepturi trebuie să asigure înclinarea balanței în favoare Rusiei, altminteri federalizarea își pierde sensul.

Revenind la amenințările la adresa Occidentului, trebuie remarcat că ele se pliază pe criza energetică, care poate fi acutizată sau relaxată de către Rusia prin cantitățile de hidrocarburi livrate pe piața europeană. Este vorba despre un instrument foarte puternic, cu impact major asupra guvernelor occidentale, care pot ceda presiunilor cetățenilor interesați să achite mai puțin pentru agenții energetici. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, a fost nevoie de a limita răspândirea propagandei rusești în statele UE. Occidentul, de fapt, a fost pus în fața dilemei – renunțarea la propriile principii și la suportul statelor din pretinsa zonă de influență a Rusiei în favoarea cooperării energetice și accesul la explorarea bogățiilor naturale ale Rusiei. Este un joc cu miză foarte mare. Deocamdată, Occidentul se arată mai mult sau mai puțin solidar, rezistând șantajului energetic și respectându-și principii și obligațiunile. Dacă-i așa, atunci Rusiei nu-i rămâne decât să se concentreze pe destabilizarea Ucrainei - ultima ratio este invadarea acesteia. Pregătirile în acest sens au început de mult, de-a lungul anului trecut și de la începutul anului curent are loc concentrarea masivă a trupelor rusești practic pe întreg perimetru al Ucrainei.

Apogeul presiunilor urmează a fi atins în ultima săptămână a lunii februarie. După aprobarea la 15 februarie 2022 a adresării Dumei de Stat către președintele Putin de a recunoaște independența republicilor separatiste din Donbass, a fost anunțată și convocarea Adunării Federale - ședința comună a celor două camere a parlamentului, care îl poate împuternici să folosească forțele armate în afara țării. În astfel de circumstanțe, se caută cu febrilitate casus belli – pretext pentru război, fiind lansată o campanie propagandistică virulentă privind pregătirile Ucrainei de atacarea a republicilor separatiste. De bună seamă, de ce nu i s-ar oferi Rusiei un pretext de invazie, dacă aceasta tocmai a concentrat la hotarele Ucrainei tehnica militară și 150 mii de soldați?

Mai bine un sfârșit dramatic, decât dramă fără sfârșit...

Conferința anuală de securitate de la Munchen putea servi drept platformă pentru discutarea crizei provocate de Rusia. Reprezentanții Rusiei au evitat însă să participe la lucrările conferinței, deși anume de la tribuna acesteia președintele Putin, acum 15 ani, își anunțase pledoaria sa pentru o lume multipolară. De atunci, Rusia se tot străduie să redevină un pol al acestei lumi multipolare, dar nu-i reușește decât să amenințe destabilizarea globală. În acest sens, este simptomatic discursul președintelui ucrainean, Vladimir Zelenski, la conferința de la Munchen, care s-a adresat statelor semnatare, în 1994, a Memorandului de la Budapesta – Rusia, SUA și Marea Britanie, care au garantat securitatea Ucrainei în schimbul renunțării la arsenalul nuclear moștenit de la URSS. El s-a întrebat retoric – “Care au fost rezultatele politicilor împăciuitoare? Ca întrebarea „De ce să mori pentru Danzig?” să se transforme în necesitatea de a muri pentru Dunkerque și pentru alte mii de orașe din Europa și din lume. Cu prețul a zeci de milioane de vieți? ”. Politica împăciuitoare înseamnă comiterea crimelor de către unii pe fundalul indiferenței celorlalți, de aceea e necesar să se treacă de la politica împăciuitoare la cea de asigurare a garanțiilor de securitate și pace.

Păcat că reprezentanții Rusiei nu au participat la conferință. I-ar fi ajutat să înțeleagă mai bine ce înseamnă “securitate indivizibilă”, lucru pe care președintele Putin îl cere cu insistență de la Occident. Dacă securitatea trebuie să fie indivizibilă, atunci ar trebuie să admitem că Ucraina are potențialul necesar pentru a redeveni putere nucleară și că este puțin probabil că acest lucru să contribuie la consolidarea securității Rusiei.

Partea discursului președintelui ucrainean, referitoare la pașii concreți pe care ar trebuie să-i întreprindă Occidentul pentru dezamorsarea butoiului cu pulbere din estul Europei: suportul cu armament pentru descurajarea eventualei invazii rusești; oferirea unei perspective europene clare, cu orizonturi conturate; crearea unui fond de stabilizarea și susținere; garantarea securității energetice comune etc. Aceste propuneri ale președintelui ucrainean ar putea sta la baza unor politici europene comune din cadrul trio-asociat – Georgia, Moldova, Ucraina. 

Sursa IPN.