Bustul scriitoarei Leonida Lari ar putea apărea, peste un an, pe Aleea Clasicilor din Bălți
-
13 Septembrie 2020 10:43
Bustul scriitoarei Leonida Lari ar putea apărea, peste un an, pe Aleea Clasicilor din Bălți. Este ideea unui grup de activiste din municipiu, care pregătesc demersurile oficiale în acest scop, scrie TVR Moldova.
Leonida Lari va fi prima femeie poet și personalitate marcantă din istoria Republicii Moldova al cărei bust va completa șirul de sculpturi de pe Aleea Clasicilor din Bălți.
„Atât bărbații, cât și femeile cu care am discutat s-au arătat plăcut surprinși de ideea de a avea o femeie cu o experiență și care ar trebui ridicată la rangul de oameni văzuți. Și de ce nu să fie și pe Aleea Clasicilor”, a declarat consilierul municipal din Bălți, Elena Bordianu.
Potrivit grupului de inițiativă, bustul ar putea fi executat de un sculptor din România. Banii pentru realizarea operei vor fi adunați din donații. Poeta Leonida Lari a fost unul din liderii mișcării de eliberare națională și militantă pentru reunirea Basarabiei cu România. A fost deținătoare a „Ordinului Republicii” și laureată a Premiului Academiei Române „Mihai Eminescu”. Leonida Lari s-a stins din viață în anul 2011.