Bursele de merit pentru elevi și studenți vor fi dublate
-
20 Martie 12:44
Bursele de merit pentru elevi și studenți vor fi dublate, de rând cu plățile lunare de care beneficiază tinerii care studiază la instituțiile cu profil militar. Totodată, va fi majorat cu 5,5% cuantumul burselor lunare pentru elevii din colegii, școli profesionale și centre de excelență, precum și pentru studenți, masteranzi și doctoranzi. Prevederile se conțin într-un proiect aprobat miercuri de Guvern, transmite IPN.
Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a menționat că majorarea burselor elevilor și studenților se înscrie în politica de fortificare a sistemului de învățământ de toate nivelurile, precum și de asigurare a atractivității și competitivității la nivel național și internațional a instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic din țară.
Conform noilor prevederi, de la 1 ianuarie anumite categorii de burse vor fi de două ori mai mari. Astfel, Bursa Republicii va constitui 4060 de lei, față de 2040 cât era anterior. Valoarea Bursei Președintelui Republicii Moldova va fi de 2860 de lei pentru elevi din învățământul profesional tehnic și 3690 de lei pentru studenți, Bursa Guvernului se va ridica la 3380 de lei, iar Bursa „Gaudeamus” – la 2460 de lei. De asemenea, au fost dublate soldele lunare pentru elevii și studenții instituțiilor de învățământ din domeniul militar și a ordinii publice, acestea urmând să constituie 400, și respectiv, 500 de lei.
Bursa elevilor din învățământul profesional tehnic va varia între 745 și 970 de lei, iar bursa socială pentru aceștia va constitui 570 de lei.
Pentru studenții de la licență valoarea bursei va fi între 970 și 1235 de lei, iar masteranzii vor primi burse în valoare de 1325 de lei. Bursa socială pentru studenții de la ciclul I și II de studii va fi de 655 de lei lunar. Pentru studenții-doctoranzi Bursa de excelență a Guvernului va constitui 3165 de lei, iar bursa pe domenii științifice – 2640 de lei.
Elevii și studenții vor primi un supliment egal cu diferența dintre bursa stabilită conform noilor modificări ale hotărârii privind majorarea burselor și bursa achitată pentru perioada de la 1 ianuarie 2024 până la data intrării în vigoare a noilor prevederi.