Bulgaria și Croația, primite în anticamera Zonei euro
-
11 Iulie 2020 10:38
Bulgaria și Croația au fost primite în anticamera zonei euro. Banca Centrală Europeană a anunțat că cele două țări candidate au fost acceptate în Mecanismul cursului de schimb. Asta înseamnă că în trei ani vor putea adopta moneda unică, preluat de Agerpres si Digi24.ro
„Bulgaria și Croația au făcut un pas foarte important către adoptarea monedei euro. Ambele țări sunt acum membre ale Mecanismului Cursului de Schimb II (ERM-2). E o evoluție remarcabilă și binevenită. E o veste bună pentru Bulgaria, o veste bună pentru Croația și o veste bună pentru întreaga zonă euro”, a spus Valdis Dombrovskis - vicepreședinte al Comisiei Europene.
Ar fi prima extindere a Zonei euro de la primirea Lituaniei în grupul celor 19 state, în 2015.
România, care face parte din același pluton de candidate la zona euro, nu mai îndeplinea, la ultimul raport de convergență din luna iunie, niciun criteriu de aderare, adică: stabilitatea prețurilor, soliditatea finanțelor publice, stabilitatea cursului de schimb și convergența ratelor dobânzilor pe termen lung.
Când ar putea trece efectiv la euro Bulgaria și Croația
Deși toate satele membre UE, cu excepția Danemarcei, sunt obligate să adere la zona euro, puține țări fac eforturi serioase pentru a se alătura zonei unice.
Includerea în ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n.r.) înseamnă o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro. În urma obținerii aprobării din partea miniștrilor de finanțe din Zona euro și a oficialilor BCE, Bulgaria și Croația se vor alătura și Uniunii bancare, ceea ce înseamnă că principalele bănci din cele două state est-europene vor fi plasate sub directa supervizare a BCE începând din 1 octombrie.
Cel mai devreme, în 2023 cele două țări vor deveni state membre ale Zonei euro.
În cei doi ani cât vor sta în „anticamera” Zonei euro, Bulgaria și Croația trebuie să urmeze politici economice „sănătoase”, să îndeplinească criteriile tehnice de apartenență și să aibă un curs de schimb stabil. Mecanismul ERM-2 prevede că evoluția cursului de schimb al monedei unei țări candidate trebuie să rămână într-un interval de variație de plus/minus 15% față de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.
BCE a informat că, în perioada în care vor face parte din ERM-2, cursul de schimb al levei bulgare a fost fixat la 1,95583 leva pentru un euro în timp ce cursul de schimb al kunei croate a fost fixat la 7,53450 kuna pentru un euro.
Sursa:Digi24.ro