Bulgaria așteaptă turiști din România și din alte țări vecine. Ministru bulgar: Am fost informați că vor fi zboruri charter

  • 12 Iunie 2020 15:07
Bulgaria așteaptă turiști din România și din alte țări vecine. Ministru bulgar: Am fost informați că vor fi zboruri charter

Ministrul Turismului din Bulgaria, Nikolina Angelkova, a discutat la telefon și online cu reprezentanți ai instituțiilor și companiilor din România, Grecia, Germania, Polonia, Turcia, Israel, precum și din alte state, despre ieșirea din criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmite Novinite, citat de Agerpres.

"Ne concentrăm pe turiștii din Bulgaria și pe cei din țările vecine și, desigur, pe oaspeții de pe piețele turistice din UE, care au o importanță semnificativă pentru Bulgaria și care au o situație epidemică similară. În cadrul discuțiilor, principalii tour-operatori din aceste state ne-au informat că intenționează să ofere zboruri charter spre Bulgaria de la începutul acestei luni și începutul lunii viitoare ", a declarat Angelkova.

Parlamentul Bulgariei a aprobat miercuri inițiativa Guvernului privind reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru restaurante și servicii de catering până la 9%, de la 20%, începând din luna iulie a acestui an, în ideea de a ajuta industria ospitalității să își revină după pandemie.

Cota redusă de TVA, care va fi valabilă până la finele anului 2021, este văzută ca o măsură temporară de sprijin. Reducerea nu va afecta și băuturile alcoolice vândute în restaurante și de serviciile de catering, care vor fi supuse în continuare unei cote de TVA de 20%.

Turismul reprezintă una dintre principalele surse de venit ale Bulgariei, care asigură aproximativ 8% din PIB și numeroase locuri de muncă. Pe ansamblul anului trecut, un număr de aproximativ 9,3 milioane de turiști străini au vizitat Bulgaria (țară a cărei populație este de aproximativ șapte milioane), o creștere de 0,4% față de 2018. Autoritățile de la Sofia prognozează în acest an o contracție a economiei cu 3%, în timp ce Comisia Europeană se așteaptă la un declin al economiei de 7,2%.

Dacă un turist străin are simptome de coronavirus în timp ce se află în Bulgaria, acesta va fi separat de ceilalți turiști, dar hotelul nu va fi închis, a precizat recent ministrul Turismului, Nikolina Angelkova.

Bulgaria înregistra vineri 3.086 de cazuri de coronavirus și 168 decese, un nivel mult mai redus decât în multe țări din UE.

Sursa:AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău