Bulgaria acuză o manipulare mediatică după apariția unei înregistrări ce sugerează că poliția a împușcat un migrant la graniță
-
07 Decembrie 2022 15:48
O comisie comună formată din Bulgaria și Turcia asigură că agenții săi nu au deschis focul asupra unui grup de refugiați sirieni care au încercat să treacă frontiera comună a acestor țări, așa cum susține o investigație jurnalistică a mai multor media europene, relatează Agerpres.
Ministrul bulgar de interne Ivan Demerdjiev și-a exprimat miercuri în fața presei ''dezamăgirea că această manipulare apare chiar înaintea deciziei privind intrarea Bulgariei în spațiul Schengen''.
Mai multe media europene, printre care ziarul francez Le Monde, cel britanic The Times și televiziunea publică germană ARD au publicat imagini video care arată un grup de migranți sirieni într-o zonă împădurită, se aude un foc de armă și apoi este văzut un tânăr căzând la pământ rănit de un glonț care l-a atins sub axilă.
„Acest reportaj este în contradicție clară cu poziția exprimată de premierul olandez Mark Rutte, aceea că frontiera bulgară este traversată probabil în schimbul a 50 de euro, și este foarte interesant de aflat care dintre cele două terorii este cea adevărată'', a remarcat ministrul bulgar.
El a amintit că există un acord între Bulgaria și Turcia care interzice folosirea armelor de foc la graniță. ''Se recurge la folosirea armei doar dacă patrula noastră este atacată și numai pe teritoriul nostru'', a explicat Ivan Demerdjiev.
Acesta a mai observat în respectiva înregistrare video că distanța dintre migranți și vehiculul poliției de frontieră bulgare este foarte mare, astfel că ar fi greu de tras de acolo cu un pistol.
De partea sa, Maria Chereșeva, jurnalistă la Radio Free Europe, care a participat la investigația jurnalistică, insistă că acuzațiile pe care aceasta le formulează sunt corecte, transmite Agerpres.
„Datele noastre despre focul tras de pe teritoriul bulgar provin de la două persoane care făceau parte din acel grup, persoana rănită, care acum se află în Siria, și un alt bărbat care se află într-o țară europeană'', a declarat televiziunii private bTV jurnalista menționată.
„Cei doi (migranți) nu se cunosc, am vorbit cu ei separat'', mai spune ea, adăugând că înregistrarea a fost trimisă unui expert în analiza sunetului în SUA, unde ''sunetul a fost izolat și s-a probat că focul de armă a fost tras de la o distanță de până la 30 de metri și a fost îndreptat asupra dispozitivului de înregistrare video care în acel moment arată gardul de sârmă ghimpată de la frontiera cu Bulgaria''.