Bulgaria a semnat acordul de concesionare pe 35 de ani a aeroportului internațional din Sofia
-
22 Iulie 2020 14:21
Ministerul bulgar al Transporturilor a semnat miercuri un acord pe 35 de ani cu un consorțiu condus de firma de gestionare a activelor Meridiam pentru administrarea și operarea aeroportului internațional din Sofia, principalul hub aerian al Bulgariei, a anunțat Guvernul de la Sofia, citat de Reuters, preluat de Agerpres.
Consorțiul, din care face parte și Flughafen Muenchen (operatorul aeroportului din Munchen, Germania), a câștigat licitația în iulie 2019, oferind o taxă anuală de concesionare de 24,5 milioane de euro și investiții de 608 milioane de euro.
Printre firmele care au depus oferte pentru concesionarea aeroportului din Sofia s-au aflat și grupul britanic Manchester Airport (MAG) împreună cu firma chineză de construcții BCEG, grupul german Fraport (operatorul aeroportului din Frankfurt), precum și un consorțiu condus de Aeroports de Paris (ADP) și o alianță între Copenhagen Airports și SSB Sauernwein & Schaefer.
Aeroportul din Sofia are două terminale și în 2019 a fost utilizat de peste șapte milioane de pasageri. Câștigătorul licitației urmează să construiască un nou terminal de pasageri.
Sursa:Agerpres