Buletin meteo pentru Marte. Cum vor fi ajutate viitoarele misiuni spațiale umane de prognozarea precisă a vremii de pe alte planete

  • 07 Septembrie 2021 08:52
Buletin meteo pentru Marte. Cum vor fi ajutate viitoarele misiuni spațiale umane de prognozarea precisă a vremii de pe alte planete

Vremea de pe Pământ poate fi ciudată în multe situații, însă pare că este mult mai puțin gravă în comparație cu furtunile globale de praf sau cu ninsorile nocturne înregistrate pe planeta Marte, pe care oamenii de știință abia încep să le descopere și să le înțeleagă. Înainte de a trimite astronauți către alte destinații din sistemul solar, va fi necesară capacitatea de a crea prognoze meteo precise, potrivit oamenilor de știință, care să ajute la desfășurarea cu succes a misiunilor spațiale. De asemenea, cartografierea planetei roșii ar putea ajuta viitoarele echipe de astronauți să determine locurile în care acestea pot găsi resurse critice, cum ar fi apa provenită din topirea straturilor de gheață de pe planeta vecină, conform unei analize CNN, citat de digi24.ro.

Conform unui studiu realizat de mai mulți experți în cercetarea spațiului cosmic, există unele asemănări între Terra, Marte și chiar luna planetei Saturn, cunoscută drept Titan, care permit prognozarea vremii pe alte planete.

„Cred că primele prognoze exacte despre cum va fi vremea pe Marte ar putea fi realizate în aproximativ un deceniu”, a declarat autorul principal al studiului, J. Michael Battalio, cercetător postdoctoral în științe planetare la Universitatea Yale din SUA.

„Totul ține de combinarea unor seturi de date observaționale mai clare cu modele numerice suficient de caracteristice”, a spus Battalio, adăugând că „până atunci ne putem baza pe conexiunile dintre climă și vreme pentru a anticiparea furtunile de praf" de pe Marte. 

Modul inelar și prognoza meteo pentru alte planete

Cercetătorii au examinat un fenomen al Pământului cunoscut sub numele de „mod inelar", încercând astfel să previzioneze condițiile meteorologice de pe Marte și Titan.

Modurile inelare sunt variabilități în fluxul atmosferic al Pământului, fără legătură cu schimbările sezoniere, care pot afecta formarea norilor și precipitațiile de pe tot globul. În urma unor evaluări științifice, a fost evidențiat faptul că furtunile de praf care apar în mod regulat în emisfera sudică de pe Marte sunt asemănătoare vârtejurilor de pe Pământ.

De asemenea, Michael Battalio, care a analizat timp de 15 ani planeta Marte, a descoperit că, la fel ca Pământul, planeta roșie are moduri inelare. La rândul său, Juan Lora, colega de laborator a lui Battalio și profesor asistent în științe planetare la Universitatea Yale, a dezvoltat un model climatic global pentru luna Titan, pentru a căuta moduri inelare pe cea mai mare lună a planetei Saturn.

În timpul cercetării lor, echipa a descoperit că modurile inelare nu apar doar pe Marte și Titan, ci și pe alte planete. Totodată, cercetătorii au descoperit și că modurile inelare reprezintă jumătate din variabilitatea vântului pe planeta Marte și cel puțin două treimi din aceasta pe satelitul natural Titan.

„Faptul că am găsit moduri inelare pe alte planete decât pe Terra, precum Marte și Titan, înseamnă că acestea pot fi omniprezente și în alte atmosfere planetare”, a declarat Battalio.

Înțelegerea modurilor inelare de pe planeta Marte ar putea dezvălui mai multe informații despre predictibilitatea diverselor furtuni de vânt descoperite pe această planetă, cum ar fi micile furtuni de o zi sau furtunile globale de praf care înghit planeta la fiecare câțiva ani. La fel ca pe Pământ, modurile inelare de pe Marte apar în mod regulat și afectează vârtejurile care se formează și care apoi conduc furtunile de praf.

„Înțelegerea și anticiparea acestor evenimente este vitală pentru siguranța misiunilor spațiale viitoare, în special a celor bazate pe energia solară, care au drept scop principal aterizarea pe o altă suprafață terestră decât Terra”, a punctat cercetătorul Michael Battalio, care a mai declarat că „praful poate deveni atât de gros uneori, în timpul furtunilor de pe Marte, încât ziua începe să pară la fel de întunecată ca în mijlocul nopții”.

Furtunile de praf de pe Marte au condus deja la încheierea unei misiuni a NASA pe planeta Marte, după ce roverul Opportunity, care aterizase pe planeta roșie în 2004, a fost grav afectat din cauza unei furtuni devastatoare de praf. La început, Opportunity era menit să exploreze planeta roșie timp de 90 de zile. Însă a rezistat mai mult de un deceniu, echipa misiunii trimițând în mod regulat comenzi către rover pentru a se opri în timpul furtunilor de praf.

„O furtună globală de praf a pus capăt în cele din urmă roverului Opportunity, dar acumularea lentă de praf poate pune în pericol supraviețuirea misiunii InSight, lansată în 2018 și concepută pentru a studia interiorul profund al planetei Marte”, a mai declarat Battalio.

Folosind date oferite de Phoenix Mars Lander, precum și datele puse la dispoziție de la nava spațial Mars Reconnaissance Orbiter, care a fost proiectată și apaține tot NASA, Aditya Khuller, doctorand în cadrul Universității de Stat din Arizona a stabilit că zăpada și gheața arată un pic diferit pe Marte și se formează mai ales noaptea. 

Potrivit unei cercetări publicate pe 18 august în Jurnalul de Cercetări Geofizice al Uniunii Geofizice Americane, când se formează zăpadă pe Marte, praful este unul dintre ingrediente, acesta acoperind stratul care cade pe solul marțian, ceea ce face ca ninsoarea de pe planeta roșie să semene mai mult cu zăpada murdară pe care o vedem pe Pământ. Asta face ca zăpada și gheața de pe Marte să fie nu numai prăfuite, ci mult mai întunecate decât zăpada proaspătă de pe Pământ. 

„Există șansa ca această gheață prăfuită și întunecată să se topească și să pătrundă în solul marțian”, a spus Khuller, care a adăugat și că „orice apă lichidă de la suprafață produsă prin topire va fi protejată de evaporarea în atmosfera planetei Marte de pătura de gheață care se află deasupra”.

Cercetările lui Khuller asupra potențialei topiri a acestui strat de gheață de pe Marte sunt în curs de desfășurare și ar putea dezvălui în curând mai multe despre istoria climei de pe Marte. Cu cât oamenii de știință învață despre misteriosul trecut al climei de pe pleneta roșie, cu atât mai mult își dau seama că planeta vecină a cunoscut probabil mai multe epoci glaciare.

De altfel, cercetările anterioare al lui Aditya Khuller au detectat apă înghețată la latitudinile medii ale planetei Marte, care ar fi putut forma râuri și râpe în zona apropiată de ecuator.

„Dacă zăpada sau gheața se topesc cu adevărat, atunci ar putea să pătrundă în aceste canale”, a mai punctat Khuller, care a subliniat și că „descoperirea locurilor unde ar putea exista depozitele de apă lichidă pe Marte, care ar putea apărea în urma topirii stratului de gheață în timpul verii marțiene, ar fi utile pentru viitoarele misiuni spațiale umane, care vor trebui să se aprovizionare cu apă”. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:84 %
Vint:0,51 m/s
Fri
2
Sat
7
Sun
8
Mon
9
Tue
5
Arhivă Radio Chișinău