Bugetul public național a fost votat de Parlament
-
02 Noiembrie 2012 16:56
Parlamentul a votat vineri, 2 noiembrie, în lectura a treia, finală, cu 52 de voturi pentru și 35 împotrivă, bugetul public național pentru anul 2013.
Documentul a fost criticat dur de opoziție, dar a fost adoptat cu votul deputaților din Alianțapentru Integrare Europeană.
Proiectul bugetului public național prevede venituri de peste 37 de miliarde de lei și cheltuieli de 38 de miliarde, cu 2,6 miliarde de lei mai mult decât în acest an. Documentul mai prevede și majorarea
salariilor funcționarilor cu demnitate publică, a procurorilor și judecătorilor, iar cheltuielile destinate justiției sunt cu peste 50% mai mari decât în anul curent.
Pe de altă parte, de la 1 ianuarie instituțiile de învățământ superior vor trece la autogestiune, ceea ce înseamnă că peste 15 mii de profesori universitari nu vor mai primi salarii de la buget.
Autoritățile așteaptă investiții și granturi din străinătate de 2,6 miliarde de lei în 2013.
Comuniștii au criticat dur bugetul, pe care îl consideră antisocial. Ei susțin că o bună parte din fonduri ar fi repartizate pe criterii politice. Liderul fracțiunii PCRM, Maria Postoico.
Președintele comisiei pentru buget, liberal-democratul Veaceslav Ioniță a respins însă aceste acuzații.
Parlamentul urmează să examineze la una din ședințele viitoare și proeictului bugetului de asigurări sociale de stat și pe celal asigurărilor medicale obligatorii pentru anul viitor.

