Bugetul municipiului Chișinău pentru 2022 a fost votat în prima lectură
-
16 Decembrie 2021 09:20
Consiliul Municipal Chișinău a votat ieri, în primă lectură, proiectul bugetului municipal pentru anul 2022, transmite MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, în proiectul bugetului sunt prevăzute venituri în sumă de 5 428 871,6 mii de lei, inclusiv transferuri de la bugetul de stat – 2 905 617,4 mii de lei, iar la capitolul cheltuieli este stabilită suma de 6 608 444,0 mii de le. Deficitul de buget este în sumă de 1 179 572 mii de lei.
Proiectul a fost votat de 36 consilieri municipali, dintre aceștia 21 de la PSRM, 13 de la Partidul Platforma DA, un consilier de la PDM și altul de la PCRM. Consilierii PAS și PL au votat împotrivă, iar consilierii „Șor” și consilierul independent Victor Bunescu s-au abținut. Consilierul PUN, Cornel Pântea nu era în sală la momentul votării.