București, atracție de shopping inclusiv pentru cetățenii Republicii Moldova, în ianuarie

  • 14 Ianuarie 2018 10:11
București, atracție de shopping inclusiv pentru cetățenii Republicii Moldova, în ianuarie

Shopping-ul atrage, în luna ianuarie, foarte mult turiștii, mai ales în anumite destinații consacrate cum ar fi Milano, Paris, Londra, Dubai, New York, China și Thailanda, iar mai nou în București, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Raluca Anghel, specialist în marketing turistic.

"Dacă în urmă cu câțiva ani subiectul vacanțelor de shopping era la mare modă, în ultimii ani, agențiile de turism nu au mai pus un accent deosebit pentru acest tip de turism. Asta nu înseamnă că la nivel internațional această nișă nu este în continuare exploatată de acestea. Dimpotrivă, shopping-ul atrage foarte mult turiștii, mai ales în anumite destinații consacrate, cum ar fi: Milano, Paris, Londra, Dubai, New York și, de ce nu, China sau Thailanda", a precizat Raluca Anghel.

Pentru turiștii români, vacanța trebuie să aibă și o astfel de componentă de shopping, dar preferă să îmbine partea de leisure cu cea de cumpărături. Astfel, când aleg vacanța în Austria, nu strică o vizită la celebrul Parndorf, unde se știe că prețurile pe toată perioada unui an sunt mult mai bune, comparativ cu reducerile sezoniere întâlnite în Paris, Londra sau Dubai.

"Ianuarie este luna cea mai atractivă din punct de vedere al reducerilor. Mulți dintre turiștii care călătoresc în America sau Thailanda au o solicitare specială, și anume aceea să includem în circuitul lor măcar două zile de shopping în New York, pe celebra Fifth Avenue, sau în Bangkok, unde este știut că prețurile la branduri recunoscute sunt accesibile", a declarat, la rândul său, Daniela Shah, coproprietar al primei agenții de turism tailor-made din România.

Interesant este faptul că și Bucureștiul a devenit în ultimii ani o destinație de shopping pentru turiștii din Israel, Moldova și Bulgaria. Perioada reducerilor este așteptată nu numai de către clienții români, ci și de unii turiști străini. Mall-urile sunt luate cu asalt de turiștii israelieni, care prefera să cumpere din România, Tel Aviv-ul fiind recunoscut pentru prețurile mari la haine și nu numai.

"Ne aducem cu toții aminte de perioadele în care turiștii români foloseau mai mulți o mașină și plecau să facă, în ianuarie - februarie, shopping în Austria, Berlin, Milano. Acum, existența ofertelor companiilor aviatice low-cost îi determină pe români să nu-și mai focuseze plecările doar pe shopping, dar nu-l ratează orice ar fi, dacă prind o ofertă rezonabilă. Există, încă, în cultura turistului român credința că produsele vândute în Occident sunt mai bune decât cele pe care le găsesc în mall-urile din România", a explicat Raluca Anghel.

Alături de New York, Dubai rămâne, însă, în top în ceea ce privește cumpărarea de produse vestimentare de marcă. Astfel, în perioada ianuarie-februarie, Dubai Mall și Mall of Emirates sunt vizitate de un număr interesant de români care aleg să viziteze cu precădere Dubaiul în aceste luni, luând în calcul, atât temperatura plăcută, dar mai ales reducerile de sezon. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău