Bruxelles: Începe întrunirea Comitetului Parlamentar de Asociere UE – R. Moldova

  • 21 Septembrie 2015 09:41
Bruxelles: Începe întrunirea Comitetului Parlamentar de Asociere UE – R. Moldova

Prima întrunire a Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova (CPA UE-RM), va avea loc în perioada 21-22 septembrie, la Bruxelles.

În cadrul primei sesiuni, va avea loc un schimb de opinii privind relațiile dintre UE – RM, evoluțiile politice recente din țara noastră, reformele anticorupție și cele din domeniul justiției, situația din regiunea transnistreană și progresele negocierilor în formatul 5+2, precum și cooperarea regională a RM.

Pe parcursul celei de-a doua sesiuni, membrii Comitetului vor examina stadiul implementării Acordului de Asociere, precum și asistența UE în acest sens. Comitetul va mai lua în dezbatere agenda de reforme europene a Republicii Moldova și perspectivele implementării Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, inclusiv în regiunea transnistreană.

Ședința CPA RM – UE se va încheia cu aprobarea unei Declarații Comune.

Delegația Legislativului este condusă de copreședintele CPA UE-RM, Vlad Filat, președintele fracțiunii parlamentare a PLDM, potrivit unui comunicat al formațiunii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,54 m/s
Fri
12
Sat
11
Sun
11
Mon
10
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău