Brexit | Uniunea Europenă este pregătită să prelungească termenul până în luna mai

  • 24 Ianuarie 2019 14:58
Brexit | Uniunea Europenă este pregătită să prelungească termenul până în luna mai

Marea Britanie știe că Uniunea Europeană este dispusă să amâne data la care țara va ieși din Blocul comunitar, preferabil nu mai târziu de luna mai, când sunt programate alegerile din Parlamentul European, a declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz, citat de Reuters.

„Oficialii britanici știu că Uniunea Europeană este pregătită să facă orice pentru a evita un Brexit dur, de exemplu să amâne data de ieșire din Uniunea Europeană, dacă și Marea Britanie dorește acest lucru”, a declarat Sebastian Kurz în cadrul Forumului Economic Davos.

Conform declarațiilor lui Kurz, Marea Britanie ar putea obține o prelungire de aproximativ două luni, dar Brexitul ar trebui să aibă loc până la data în care sunt programate alegerile din Parlamentul European. 

Liderii Uniunii Europene ar accepta prelungirea negocierilor pe tema Brexit doar în anumite condiții, pe termen limitat, a declarat miercuri Michel Barnier, negociatorul Uniunii Europene, subliniind că Marea Britanie trebuie să ofere clarificări despre viitoarea relație bilaterală.

Eventuala "prelungire a negocierilor Brexit trebuie aprobată de liderii UE. Vor aproba acest lucru doar dacă vor exista răspunsuri la trei întrebări: prima și a doua - de ce și pentru cât timp? A treia - nu vor apărea probleme la organizarea alegerilor europarlamentare în luna mai? Eu încă nu am un răspuns juridic clar la a treia întrebare. Cu toate acestea, este important la procesele democratice din UE să nu fie afectate", a declarat Michel Barnier pentru publicațiile Luxemburger Wort, Le Monde și Rzeczpospolita. 

Bruno Le Marie, ministrul francez de Finanțe, a declarat joi că Marea Britanie a negociat deja un acord Brexit echitabil cu Uniunea Europeană, iar în cazul în care Londra are nevoie să amâne implementarea înțelegerii, ar trebui să explice din ce motiv, informează cotidianul The New York Times.

"Există un acord echitabil care deschide calea spre un Brexit echitabil," a declarat ministrul francez la Forumul Economic Mondial de la Davos.

"Suntem deschiși la clarificări, dar nu dorim sa redeschidem acordul... Daca britanicii cer mai multe amânări, trebuie sa înțelegem pentru ce?", a completat Bruno Le Marie.

Sursa: Mediafax

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:3,6 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău