Brexit | Laburiștii se tem că succesorul Theresei May ar putea anula orice înțelegere

  • 14 Mai 2019 18:40
Brexit | Laburiștii se tem că succesorul Theresei May ar putea anula orice înțelegere

Partidul Laburist britanic a făcut tot posibilul pentru a ajunge la un compromis privind Brexitul cu premierul conservator Theresa May, dar se teme că viitorul lider conservator ar putea renega orice promisiune făcută de actualul guvern, relatează marți agenția Reuters, preluat de Agerpres.

'Încă nu avem acel progres semnificativ pe care-l cerem pentru a aproba un acord'' privind retragerea din UE, a declarat numărul doi al Partidului Laburist, John McDonnell, amintind că o uniune vamală cu UE este esențială pentru ca laburiștii să susțină un acord privind Brexitul, ceea ce însă conservatorii eurosceptici refuză categoric.

Întrebat dacă estimează că în aceste condiții negocierile cu conservatorii sunt compromise, el a răspuns: ''Le-am purtat cu bună credință și am făcut tot ce era posibil pentru a încerca să obținem un compromis tradițional britanic''.

John McDonnell a mai spus că o scrisoare semnată de foști miniștri conservatori - printre care și Boris Johnson, unul dintre posibilii înlocuitori ai Theresei May -, prin care aceștia îi cer premierului să respingă o uniunea vamală cu UE nu ajută aceste negocieri. Mai mult, ''aceasta nu ne inspiră încredere că am putea obține un acord care să reziste mai mult de câteva luni'', a adăugat politicianul laburist, manifestându-și teama că o eventuală înțelegere cu Theresa May ar putea să nu mai fie aplicată de un viitor premier conservator.

Theresa May și-a oferit demisia în schimbul votării de către Camera Comunelor a unui acord privind Brexitul, după ce legislativul a respins de trei acordul pe care șefa executivului l-a negociat cu Bruxelles-ul. Deputații pro-europeni (laburiști, liberal-democrați și o parte a celor conservatori) consideră că acesta ar menține legături prea slabe cu UE, în timp ce deputații susținători ai Brexitului (în speciali conservatori și membri ai partidului nord-irlandez DUP) estimează că, dimpotrivă, Regatul Unit ar rămâne captiv în uniunea vamală europeană din cauza clauzei de ''backstop'' pentru frontiera nord-irlandeză, clauză pe care liderii europeni au refuzat să o renegocieze.

Prin urmare, după ce liderii europeni au acceptat amânarea Brexitului până pe 31 octombrie, Theresa May a inițiat negocieri cu liderul laburist Jeremy Corbyn în încercarea de a conveni o formulă de acord privind Brexitul care să poată fi susținut de o majoritate în Camera Comunelor. Dar, cu toate că părțile vorbesc despre unele progrese, nu s-a ajuns încă la o înțelegere, în special din cauza divergențelor pe tema rămânerii într-o uniune vamală cu UE.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău