BREXIT | Guvernul este obligat să ceară aprobarea Parlamentului
-
24 Ianuarie 2017 11:55

Curtea Supremă a Marii Britanii a hotărât: Premierul Theresa May și guvernul pe care îl conduce trebuie să ceară aprobarea Parlamentului, pentru a declanșa procedurile de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană.
Decizia vine într-o situație tensionată în care șefa guvernului de la Londra a încercat să păstreze doar pentru cabinetul ei decizia declanșării Brexit.
Premierul Theresa May susținea varianta în care Guvernul va declanșa Brexitul pe cont propriu, dar contestatarii săi argumentau că înainte de invocarea articolului 50 este nevoie și de aprobarea Parlamentului.
Indiferent de decizie, Londra a promis că activarea articolului 50, care permite ieșirea unui stat din UE, se va face până la sfârșitul lunii martie.