Brexit | Australia anunță că va încheia un acord comercial cu UE și ulterior cu Marea Britanie

  • 10 Iulie 2017 19:19
Brexit | Australia anunță că va încheia un acord comercial cu UE și ulterior cu Marea Britanie

Premierul australian Malcolm Turnbull a declarat luni, la Londra, că țara sa dorește să încheie un acord comercial cu Marea Britanie odată ce aceasta din urmă va ieși din Uniunea Europeană, subliniind însă că mai întâi va încheia un astfel de acord cu UE, transmite AFP.

''Suntem foarte dornici să încheiem un acord comercial odată ce Brexit-ul va fi finalizat'' și ''de îndată ce Marea Britanie va fi pregătită'', a spus Malcolm Turnbull la o conferință de presă comună cu premierul britanic Theresa May.

''În același timp, suntem nerăbdători să încheiem cât mai repede un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană'', a adăugat șeful executivului australian. El a subliniat că țara sa depune mari eforturi pentru a reuși să convină cu blocul comunitar o asemenea înțelegere pe care dorește să o vadă încheiată ''înainte ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană''.

Posibilitatea ca Marea Britanie să poată încheia de acorduri de liber schimb cu diferite state independente de Uniunea Europeană este unul dintre avantajele des invocate de susținătorii Brexit-ului.

Președintele american Donald Trump a promis sâmbătă, în timpul unei întrevederi avute la Hamburg cu premierul Theresa May, că SUA vor încheia "foarte, foarte repede" un acord comercial cu Marea Britanie.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:84 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău