Brandul Volkswagen va schimba sigla, vehiculele electrice vor reface imaginea
-
17 Aprilie 2018 13:33
Grupul german Volkswagen AG intenționează să modifice sigla brandului pentru prima dată din 2012, deoarece se pregătește pentru era vehiculelor electrice și încearcă să-și refacă imaginea, afectată de Dieselgate, transmite Bloomberg.
Noua siglă va fi prezentată anul viitor, odată cu lansarea unor modele electrice. Adaptându-se perioadei actuale, sigla va trebui să fie vizibilă atât pe mașini cât și pe ecranele smartphone-urilor, a anunțat Jochen Sengpiehl, șeful de marketing al brandului VW.
Emblema VW, modificată ultima dată în urmă cu șase ani cu o imagine tridimensională, s-a schimbat foarte puțin de la renașterea producătorului auto, după al Doilea Război Mondial.
De asemenea, brandul VW va extinde utilizarea mediilor digitale și a rețelelor de socializare, pentru a-i convinge pe consumatorii sceptici să treacă la vehiculele electrice. O imagine proaspătă a brandului reprezintă cheia planului de 20 de miliarde de euro al Volkswagen de cucerire a pieței vehiculelor electrice.
„Principala provocare este: Cum facem să pătrundă oamenii în lumea electrică. Vrem ca oamenii să se amuze cu asta. Trebuie să fim mai plini de culoare", a afirmat Sengpiehl.
În pofida amenzilor, a litigiilor judiciare și a prejudicierii reputației companiei în urma Dieselgate, grupul VW a raportat în 2017 vânzări record de 10,74 milioane de vehicule și un profit de 11,6 miliarde de euro.