Boris Johnson, fericit că țara sa este "în rândul întâi" în vederea unui acord comercial cu SUA

  • 10 Ianuarie 2017 14:52
Boris Johnson, fericit că țara sa este

Marea Britanie este "în rândul întâi" în perspectiva unui acord comercial cu Statele Unite ale Americii (SUA) sub președinția lui Donald Trump, a declarat ministrul de externe britanic Boris Johnson după discuții purtate cu consilieri ai președintelui ales și alți politicieni americani la New York și Washington, relatează DPA și Reuters.

Șeful diplomației britanice a anunțat pe Twitter că vizita sa în SUA a fost "grozavă" și că a purtat "discuții valoroase" cu înalți reprezentanți ai echipei președintelui ales. "Suntem nr.2 în planul contribuției la NATO. Suntem principalul partener al Americii în demersurile pentru securitatea globală și, firește, suntem mari susținători ai comerțului liber", a subliniat Johnson într-un mesaj video difuzat de media britanice. "Auzim că suntem în rândul întâi pentru încheierea unui acord comercial excelent cu SUA. Așadar, va fi un an foarte interesant pentru amândouă țările noastre", a conchis ministrul.

Boris Johnson știe "cât se poate de bine" că "Marea Britanie nu va ocupa în niciun caz un loc în spate" în perspectiva unui acord comercial cu SUA, a subliniat după întrevederea cu fostul primar londonez președintele Comisiei pentru afaceri externe a Senatului SUA, republicanul Bob Corker. Britanicii "vor sta în rândul întâi și cred că va fi prioritatea noastră să ne asigurăm că negociem cu ei în primul rând și într-un mod care să demonstreze îndelungata noastră prietenie", a spus Corker după întâlnirea sa cu Johnson, potrivit BBC.

Șeful diplomației britanice s-a mai întâlnit în SUA și cu ginerele lui Trump, Jared Kushner, și cu principalul strateg al președintelui ales, Steve Bannon.

Semnalele pozitive provenite din SUA vin să încurajeze eforturile lansate de premierul britanic, Theresa May, de a redirecționa relațiile comerciale ale țării sale, în contextul în care Marea Britanie este pe drumul spre Brexit și al ieșirii din Uniunea Europeană. Sâmbătă, Donald Trump a transmis pe Twitter că așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu șefa guvernului britanic prevăzută să aibă loc în această primăvară la Washington. "Marea Britanie este un vechi aliat al SUA și unul special", a scris președintele ales al SUA.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:5,14 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Arhivă Radio Chișinău