Bonusuri de 500 de euro pentru lucrătorii care au asigurat îngrijiri la domiciliu în Franța, în timpul pandemiei

  • 05 August 2020 12:18
Bonusuri de 500 de euro pentru lucrătorii care au asigurat îngrijiri la domiciliu în Franța, în timpul pandemiei

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că fiecare lucrător social la domiciliu va primi un bonus de 500 de euro pentru eforturile depuse timpul crizei COVID-19. Valoarea totală a pachetului este de 160 de milioane de euro, pentru 320.000 de lucrători sociali, relatează EFE și Reuters, potrivit Agerpres.

„Acești bărbați și femei au fost cei uitați ai sistemului de bonus pentru COVID”, a declarat Emmanuel Macron marți. El a adăugat că statul francez va aloca 80 de milioane de euro, iar administrațiile locale cealaltă jumătate a acestui pachet financiar.

Lucrătorii sociali, care sunt în proporție de 97% femei, vor primi această primă între lunile septembrie și decembrie, în orice caz înainte de Crăciun, a mai spus Macron la Toulon.

Șeful statului a dorit să le aducă un omagiu celor care le-au permis unui număr de 800.000 de persoane în stare avansată de dependență și altor 300.000 de invalizi să poată trăi la domiciliu în timpul pandemiei.

În plus, Macron a promis că va fi accelarată până la finalul anului o nouă lege privind asistența socială a persoanelor dependente, care între altele ar trebui să amelioreze condițiile de lucru pentru a face profesia mai atractivă, în condițiile în care în prezent nu se acoperă toate posturile disponibile.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău