Bolile de inimă fac cele mai multe decese în Republica Moldova

  • 28 Septembrie 17:05
Bolile de inimă fac cele mai multe decese în Republica Moldova

În Republica Moldova, pe parcursul a două decenii, bolile cardiovasculare se plasează constant pe primul loc printre cauzele de deces. 57% din totalul deceselor cauzate de bolile netransmisibile revin bolilor cardiovasculare. Anul trecut, incidența prin bolile cardiovasculare a constituit 206,5 cazuri la 10 mii de locuitori, fiind în creștere comparativ cu un an mai devreme. Datele sunt prezentate de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică în contextul Zilei mondiale a inimii, care este marcată pe 29 septembrie, transmite IPN.

,,Folosește-ți inima pentru acțiune” este genericul din anul curent al Zilei mondiale a inimii. Țările sunt motivate să dezvolte și să susțină planuri naționale de acțiune pentru prevenirea bolilor cardiovasculare, cea mai răspândită dintre care este hipertensiunea arterială.

Atacurile de cord și accidentul vascular cerebral fac peste 85% din decesele cauzate de bolile cardiovasculare, iar a treia parte dintre acestea se întâmplă prematur, până la vârsta de 70 de ani. Peste 75% dintre decesele cauzate de bolile cardiovasculare se întâmplă în țările cu venituri mici și medii, din care face parte și Moldova.

Cauzele dezvoltării bolilor cardiovasculare sunt asociate cu un șir de factori de risc comportamentali, precum consumul de tutun, alimentația nesănătoasă, abuzul de alcool, inactivitatea fizică, dar și cu factori de risc fiziologici, cum ar fi tensiunea arterială înaltă, nivelul crescut al colesterolului seric, glicemia crescută, obezitatea, alături de factori de risc nemodificabili, cum ar fi vârsta, sexul și predispoziția genetică.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
7,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:76 %
Vint:4,12 m/s
Mon
5
Tue
5
Wed
4
Thu
5
Fri
6
Arhivă Radio Chișinău