Bojdeuca lui Creangă din Țicău, redeschisă cu participarea ansamblurilor folclorice din România și R. Moldova. Restaurarea face parte dintr-un proiect implementat de administrațiile publice de pe cele două maluri ale Prutului

  • 13 Decembrie 2023 09:24
Bojdeuca lui Creangă din Țicău, redeschisă cu participarea ansamblurilor folclorice din România și R. Moldova. Restaurarea face parte dintr-un proiect implementat de administrațiile publice de pe cele două maluri ale Prutului

Bojdeuca lui Ion Creangă din Țicău, primul muzeu literar din România, se va redeschide vineri, 15 decembrie, urmând să aibă loc o serie de evenimente culturale, relatează Agerpres. Restaurarea Bojdeucii din Țicău face parte din proiectul „Călător pe Meridiane Culturale”, implementat de Consiliul Județean Iași, alături de Consiliul Raional Fălești și Primăria Orașului Fălești, în calitate de parteneri.

Vizitatorii vor avea acces gratuit începând de vineri, 15 decembrie, în intervalul orar 12,00 - 17,00 și sâmbătă și duminică în intervalul 10,00 - 17,00, relatează sursa citată.

"De asemenea, publicul este invitat să ia parte la tradiționalul program 'Colindători la Bojdeucă'. Pe scena din amfiteatrul Bojdeucii vor evolua: ansamblul folcloric 'Baștină' din Fălești, Republica Moldova; ansamblul folcloric 'Flori de sânziene' din Scânteia, județul Iași; artiștii Maria Iosep și Paul Sobolevschi într-un dialog al generațiilor și grupul de colindători de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași. Totodată, pe parcursul dimineții de vineri, Biblioteca Județeană 'Gh. Asachi' Iași va lansa vizitatorilor provocarea unui concurs dedicat lui Creangă, cu întrebări legate de viața și opera celui mai mare povestitor al românilor", precizează sursa citată.

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, publicul este invitat la spectacole susținute de "Plugușorul cu felinar" de la Tătăruși, județul Iași și de membri ai cluburilor de la Palatul Copiilor Iași.

Vor participa și îndrăgiții artiști Cezar Popescu și Valentin Alexiu.

"Bojdeuca lui Ion Creangă, acum restaurată, rămâne o punte de legătură cu trecutul nostru literar și o pledoarie pentru conservarea autenticității. Eforturile depuse în cadrul procesului de restaurare au fost orientate spre a păstra valoarea memorială și literară a acestui loc deosebit, fără a-i altera istoria. Restaurarea Bojdeucii din Țicău face parte din proiectul 'Călător pe Meridiane Culturale', implementat de Consiliul Județean Iași, alături de Consiliul Raional Fălești și Primăria Orașului Fălești, în calitate de parteneri", se afirmă în comunicatul CJ Iași.

Valoarea totală decontată pentru întregul proiect a ajuns la suma de 3,065,112.64 fără TVA pentru totalitatea lucrărilor efectuate din alocarea bugetară obținută de către Consiliul Județean Iași în cadrul acestui proiect transfrontalier. În cadrul proiectului au fost incluse refacerea amfiteatrului, un important spațiu educațional, și a circulațiilor pietonale, reamenajarea spațiului verde și refacerea sistemului de iluminat, lucrări de stabilizare a versantului și de punere în siguranță a Bojdeucii, ce au costat 1.468.186,35 lei fără TVA.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
19,24
Cer senin
Umiditate:39 %
Vint:8,23 m/s
Wed
15
Thu
17
Fri
17
Sat
18
Sun
16
Arhivă Radio Chișinău