Bogdan Aurescu: Declarația aprobată în Parlamentul de la Chișinău, potrivit căreia Curtea Constituțională ar „uzurpa” puterea în stat, „arată dispreț” față de independența Curții

  • 26 Aprilie 2021 09:03
Bogdan Aurescu: Declarația aprobată în Parlamentul de la Chișinău, potrivit căreia Curtea Constituțională ar „uzurpa” puterea în stat, „arată dispreț” față de independența Curții

O reacție după hotărârile Parlamentului de la Chișinău referitoare la Curtea Constituțională a avut și Ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu. El a subliniat într-un interviu pentru Antena 3 că, Declarația aprobată vineri în Parlamentul de la Chișinău, potrivit căreia Curtea Constituțională a Republicii Moldova ar „uzurpa” puterea în stat, „arată dispreț” față de independența Curții.

Potrivit diplomatului român, evoluția evenimentelor este foarte îngrijorătoare. „Înțelegem care sunt mizele foarte importante ale unei astfel de acțiuni, dar ea este neconstituțională, arată dispreț față de independența Curții Constituționale”, a spus șeful diplomației române.

Totodată, el a menționat că respectivul demers din Parlamentul de la Chișinău arată importanța care trebuie acordată în continuare statului de drept în Republica Moldova și „importanța evitării oricăror decizii sau demersuri care să pună sub semnul întrebării statul de drept”.

Bogdan Aurescu a mai declarat că ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a fost „supus unor atacuri în ultima perioadă, pe nedrept”. El a infirmat zvonurile că ambasadorul Ioniță nu ar mai fi susținut de București. „Dimpotrivă, eu vă răspund că este un diplomat excelent, că se bucură de toată susținerea mea și nu a existat niciun fel de chemare a lui la București, pentru a fi 'muștruluit'. Dimpotrivă, l-am chemat pentru a participa la întâlnirile pe care doamna președinte Maia Sandu le-a avut săptămâna trecută”, a declarat Bogdan Aurescu.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,76
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău