Bogdan Aurescu a reiterat necesitatea consolidării capacităților de apărare a Republicii Moldova, la reuniunea miniștrilor de Externe în Formatul B9
-
31 Martie 2023 10:29
Ministrul Bogdan Aurescu a participat, joi, la prima întâlnire de lucru din cadrul reuniunii miniștrilor de Externe ai Formatului București 9 (B9), care are loc în Polonia, la Lodz, context în care a anunțat că prima Conferință la nivel înalt privind securitatea la Marea Neagră va avea loc în data de 13 aprilie, la București, transmite MAE de la București.
Șeful diplomației de la București a încurajat aliații de pe Flancul Estic să continue sprijinirea statelor vecine Ucrainei, vulnerabile la acțiunile agresive ale Rusiei, în special Republica Moldova, confruntată inclusiv cu amenințări hibride care urmăresc destabilizarea statului și deturnarea parcursului său european, precum și Georgia.
În ceea ce privește sprijinul acordat de România pentru Republica Moldova, ministrul Bogdan Aurescu s-a referit și la necesitatea consolidării capacităților de apărare a Republicii Moldova și a rezilienței acestui stat și a făcut apel la aliații B9 să sprijine aceste demersuri.
La consultările de la Lodz, miniștrii din Formatul B9 s-au concentrat pe implicațiile pe care războiului de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei le generează în plan regional și euroatlantic, "cu accent pe necesitatea continuării sprijinului ferm și robust pentru Ucraina și consolidării legăturii transatlantice", precizează MAE.
În intervenția sa, șeful diplomației române a solicitat miniștrilor B9 menținerea unei atenții și implicări sporite aliate în regiunea Mării Negre, care este de importanța strategică pentru întreg spațiul euroatlantic, precum și consolidarea coordonării transatlantice.
Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat angajamentul ferm al României pentru continuarea susținerii multidimensionale a Ucrainei de către țara noastră.
El a arătat că "scopul și datoria statelor B9, aflate pe Flancul Estic, este restabilirea păcii, care nu poate fi atinsă altfel decât prin sprijinirea Ucrainei pentru a câștiga războiul de agresiune declanșat de Rusia".
De asemenea, șeful diplomației române a pledat pentru continuarea coordonării, în complementaritate, a eforturilor NATO - UE, pentru sprijinirea acestor state.
Reuniunea reuniunii miniștrilor de Externe ai Formatului București 9 continuă vineri și este coprezidată de Bogdan Aurescu și omologul său polonez, Zbigniew Rau.