Bogdan Aurescu: „Unirea Principatelor ne îndeamnă să reflectăm la vocația țării noastre, de stat modern, profund integrat în NATO și UE”
-
24 Ianuarie 2021 11:49
„Cei 162 de ani care au trecut de la Unirea Principatelor Române ne îndeamnă, astfel, să reflectăm la vocația țării noastre și la oportunitățile care decurg din statutul nostru actual, ca stat modern, profund integrat în spațiul european și euro-atlantic”, transmite ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, într-un mesaj cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la Mica Unire.
„Aniversarea Unirii Principatelor Române, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, marchează intrarea națiunii române în modernitatea politică europeană. Astăzi, la început de 2021, celebrăm acest act reprezentativ de voință politică într-un context global dificil, marcat de realitatea tragică a efectelor complexe ale pandemiei de COVID-19 și de eforturile susținute la nivel național și internațional pentru combaterea acestora. Avem, o dată în plus, un motiv să ne amintim de forța istorică a solidarității unei națiuni”, se arată în mesajul lui Aurescu, potrivit hotnews.ro.
MInistrul amintește că Unirea Principatelor Române a avut loc într-un context internațional complex, iar „un rol deosebit a revenit diplomației române, care a depus eforturi susținute pentru a obține recunoașterea internațională a acestui proces politic și a contribuit la consolidarea pe mai departe a Micii Uniri, ca premisă a obținerii independenței de stat a României”.
„Cei 162 de ani care au trecut de la Unirea Principatelor Române ne îndeamnă, astfel, să reflectăm la vocația țării noastre și la oportunitățile care decurg din statutul nostru actual, ca stat modern, profund integrat în spațiul european și euro-atlantic, conștient de poziția sa în lume și de contribuția activă pe care o poate avea prin exercitarea atașamentului profund pentru multilateralism și respectarea și promovarea dreptului internațional și a valorilor democratice”, amintește Aurescu.
„Ziua de 24 ianuarie este, totodată, un prilej în plus să ne amintim de misiunea pe care diplomații români o îndeplinesc în slujba cetățenilor români, oriunde s-ar afla ei, și a intereselor naționale, precum și să reflectăm asupra lecțiilor învățate în tot acest timp, indiferent de natura și proporțiile crizelor cu care ne-am confruntat. Semnificația Unirii Principatelor Române, sensul profund al acestui mare ideal devenit realitate își conservă forța de a ne aduce împreună, iar astfel de repere istorice reprezintă un model în ceea ce privește afirmarea identității noastre în spiritul valorilor democratice, împărtășite în cadrul european și euro-atlantic”, mai notează ministrul de externe.
Potrivit acestuia solidaritatea națională în jurul unui scop comun reprezintă și astăzi un deziderat important, mai ales în condițiile dificile determinate de pandemia de COVID-19.
„Avem nevoie de coeziune și solidaritate, într-un efort comun de redresare în urma unei perioade dificile, nu numai pentru România, ci pentru întreaga lume”, spune Aurescu.