Boeing pierde o comandă de aproape 6 miliarde de dolari după problemele cu modelul 737 Max

  • 08 Iulie 2019 15:57
Boeing pierde o comandă de aproape 6 miliarde de dolari după problemele cu modelul 737 Max

Flyadeal, compania aeriană lowcost din Arabia Saudită, a anulat o comandă pentru 30 de aeronave Boeing 737 Max, valoarea comenzii fiind de 5,9 milioane de dolari, informează BBC, potrivit Mediafax.

În schimb, Flyadeal, deținut de Saudi Arabian Airlines, va opera o flotă de avioane Airbus A320.

Pierderea zborului ET302 al companiei Ethiopian Airlines, din luna martie, a fost al doilea accident fatal care a implicat un 737 Max, în decursul a cinci luni de zile.

O aeronavă aproape identică, aflată în proprietea companiei indoneziene, Lion Air, s-a prăbușit în mare, în octombrie 2018. Anchetatorii s-au concentrat asupra sistemului de control al aeronavei, iar Boeing a lucrat cu autoritățile de reglementare pentru a lansa un upgrade al softului.

Nu a fost stabilită o dată anume la care aeronavelor 737 Max le va fi permis să reia zborurile.

Săptămâna trecută, Boeing a anunțat că va oferi 100 de milioane de dolari pentru a ajuta familiile afectate în urma accidentelor, însă avocații familiilor victimelor au respins acest ajutor, dorind să continue procesele aflate în desfășurare.

În urma celor două accidente din Indonezia și Etiopia și-au pierdut viața 346 de persoane.

Sursa: Mediafax

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău