BNS: Prețurile au crescut în februarie. Ce alimente s-au scumpit cel mai mult

  • 10 Martie 20:18
BNS: Prețurile au crescut în februarie. Ce alimente s-au scumpit cel mai mult

Prețurile de consum au crescut în luna februarie, cele mai mari scumpiri fiind înregistrate la produsele alimentare. Datele Biroului Național de Statistică arată că legumele au înregistrat cea mai mare creștere de preț, de peste 11%.

Potrivit BNS, prețurile medii de consum au crescut în februarie cu 0,5% față de luna ianuarie. De la începutul anului, inflația a ajuns la 1,4%, iar comparativ cu februarie 2025 prețurile sunt mai mari cu 5,1%, transmite IPN.

Majorarea din februarie a fost determinată în principal de scumpirea produselor alimentare. Prețurile la aceste produse au crescut cu aproximativ 1,4%. Cele mai accentuate scumpiri au fost înregistrate la legume, cu 11,5%, urmate de fructe, cu 1,4%, și ouă de găină, cu 1,1%.

În aceeași perioadă au crescut și prețurile la bunurile nealimentare, cu aproximativ 0,6%. Cele mai mari majorări au fost la combustibili și carburanți, unde prețurile au urcat cu 2,6%. Motorina de tip standard s-a scumpit cu 5,8%, iar benzina cu cifra octanică 95 – cu 3,9%.

În schimb, unele servicii au devenit mai ieftine. În februarie, tarifele pentru serviciile prestate populației au scăzut în medie cu 1%. Potrivit BNS, reducerea a fost determinată în principal de micșorarea tarifelor reglementate pentru gazele naturale, cu 12,4%, și pentru energia termică, cu 9,7%.

Totuși, anumite servicii s-au scumpit. Prețurile pentru transportul de pasageri au crescut cu 2,3%, inclusiv transportul aerian, unde scumpirea a fost de 7,6%. De asemenea, serviciile de alimentare cu apă și canalizare s-au scumpit cu 1,7%.

În ultimele 12 luni, produsele alimentare s-au scumpit în medie cu 6,9%, bunurile nealimentare – cu 1,9%, iar tarifele pentru servicii au crescut în medie cu 7%.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
13,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:1,6 m/s
Sat
21
Sun
17
Mon
20
Tue
22
Wed
23
Arhivă Radio Chișinău