BNM va avea competențe de supraveghere a sistemului financiar non-bancar
-
05 Septembrie 2020 12:08
Banca Națională va avea competențe de supraveghere a sistemului financiar non-bancar. Mai exact, BNM va licenția, autoriza, emite avizul pentru înregistrarea de stat, va reglementa și supraveghea activitatea asigurătorilor, reasigurătorilor și a intermediarilor în asigurări sau în reasigurări. De asemenea, a Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule din Republica Moldova, a asociațiilor de economii și împrumut, a birourilor istoriilor de credit și a organizațiilor de creditare nebancară, transmite IPN.
Prevederile se conțin într-un proiect de lege înregistrat în Parlament. Autorul proiectului, care este Guvernul, menționează că prevederile respective derivă din necesitatea consolidării întregii piețe financiare, precum și pentru a preveni eventuale riscuri aferente sectorului financiar nebancar.
„Arhitectura de reglementare propusă prin proiect este una pe larg aplicată la nivel mondial și se explică prin experiența Băncii Naționale a Moldovei în domeniul supravegherii, acumulată în procesul de reformare a sectorului bancar prin alinierea la cele mai bune practici și standarde internaționale în domeniu”, se arată în nota informativă a proiectului.
În proiect se mai precizează că, urmare a adoptării noilor prevederi, autoritatea Comisiei Naționale a Pieței Financiare se va extinde asupra particularităților la piața financiară nebancară, care va cuprinde emitenții de valori mobiliare, participanții profesioniști la piața financiară nebancară și investitori. La rândul lor, participanți profesioniști la piața financiară nebancară sunt persoanele licențiate sau autorizate să desfășoare activități pe piața de capital și fondurile nestatale de pensii.
Noile prevederi, conform proiectului, urmează să intre în vigoare la 1 iulie 2023.