BNM: Sunt necesare măsuri restrictive de politică monetară
-
20 August 2021 09:43
În prezent se conturează riscul unei abateri pozitive pentru prognoza pe termen scurt a inflației, precum și o probabilitate iminentă ca rata anuală a inflației să depășească limita superioară a coridorului de variație de ±1,5 puncte procentuale de la ținta inflației de 5% anual în trimestrul al IV-lea al anului curent. Acest fapt va afecta negativ creșterea economică pe termen mediu. Banca Națională a Moldovei precizează că, în aceste condiții, în perioada imediat următoare apare necesitatea aplicării unor măsuri restrictive de politică monetară, transmite IPN.
Potrivit BNM, în luna iulie a anului curent, rata anuală a inflației a constituit 3,5%, majorându-se cu 0,3 puncte procentuale față de luna iunie 2021.
În iulie, prețurile la bunurile și serviciile din cadrul IPC au înregistrat o dinamică pozitivă. Acest fapt s-a produs în contextul când factorii sezonieri dezinflaționiști, asociați recoltei bogate de fructe și legume, au întârziat, fiind totodată atenuați de creșterile costurilor la nivel global. BNM menționează că ultima dată rata lunară a inflației în luna iulie a înregistrat valori pozitive în anul 2012.
Evoluția inflației a fost influențată de intensificarea peste așteptări a presiunilor inflaționiste din partea cererii agregate interne din perspectiva recuperării consumului populației odată cu creșterea fondului de salarizare, volumului creditelor noi acordate, transferurilor de mijloace bănești în favoarea persoanelor fizice. Creșterea veniturilor vamale aferente majorării importului de mărfuri, precum și a banilor în circulație confirmă presiunile accelerate din partea cererii.
Totodată, presiunile sporite din partea ofertei au consemnat majorarea costurilor unor materii prime care au avut impact asupra creșterii inflației de bază. A fost atestată scumpirea materialelor de construcție la nivel internațional, odată cu relansarea economiilor în condițiile relaxării măsurilor restrictive aferente COVID-19, creșterea prețurilor la bumbac pe piețele internaționale și scumpirea lemnului la nivel mondial.
Taxele pentru studiile în bază de contract la universități și colegii au înregistrat creșteri. În același timp, în luna iulie presiuni inflaționiste au fost determinate și de prețurile reglementate în contextul ajustării unor taxe administrative de către Agenția Servicii Publice.
Prețurile la combustibili în luna iulie au generat un impact mai puțin semnificativ, fiind aplicată modificarea metodologiei de stabilire a prețurilor la carburanți. Totodată, prețurile au rămas la un nivel superior celui din perioada similară a anului trecut ( 17,1%).
Potrivit BNM, în aceste condiții procesul inflaționist va fi persistent și nu va avea un caracter temporar.
În perioada următoare, presiunile inflaționiste mai accentuate din partea cererii agregate interne și externe, pe fundalul unor condiții monetare stimulative, anticipărilor inflaționiste, creșterii cotațiilor internaționale la materiile prime, menținerii unor prețuri înalte pe plan global la produsele alimentare și la petrol, cuplate cu majorarea finanțării externe, anticiparea unui impuls fiscal mai pronunțat, vor continua să influențeze nivelul prețurilor de consum.
Banca Națională constată că în perioada imediat următoare apare necesitatea aplicării unor măsuri restrictive de politică monetară în vederea ancorării anticipațiilor inflaționiste, precum și asigurării și menținerii stabilității prețurilor necesare pentru păstrarea unul nivel sustenabil al activității economice potențiale pe termen mediu și pe termen lung.