BNM/Raport Kroll. Tot ce trebuie să știi

  • 25 Martie 2016 23:07
BNM/Raport Kroll. Tot ce trebuie să știi

Banca Națională a Moldovei a primit primul raport cu privire la progresul investigației Kroll care cercetează frauda de proporții în sectorul bancar din Republica Moldova.

În urma acestei fraude, trei bănci din Republica Moldova - Banca de Economii, Banca Socială și Unibank - s-au prăbușit la sfârșitul anului 2014, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al BNM, este o primă etapă a investigației planificate pentru o perioadă de doi ani cu privire la tranzacțiile celor trei bănci din Republica Moldova efectuate pe parcursul anilor 2012-2014. În scurt timp, se intenționează începerea implementării unui plan de recuperare a activelor, în scopul recuperării la nivel mondial a fondurilor. Kroll a confirmat constatările inițiale ale BNM cu privire la faptul că tranzacțiile au fost efectuate în cadrul unei fraude coordonate și lucrează asupra colectării de probe care să satisfacă cele mai înalte standarde procesuale ale instanțelor internaționale.

Cu scopul de a dovedi pagubele și a recupera fondurile, echipa Kroll a identificat, a stocat și a analizat mii de documente obținute cu suportul băncilor centrale din diverse țări și al altor părți, care vor sta la baza probelor principale pentru dovedirea fraudelor care au cauzat prăbușirea celor trei bănci din Republica Moldova.

Kroll s-a concentrat inițial asupra perioadei mai-noiembrie 2014, deoarece anume în această perioadă creditele acordate persoanelor afiliate de către cele trei bănci din Republica Moldova au crescut de peste două ori și au atins volumul de 13 miliarde de lei pe data de 24 noiembrie 2014. Scopul investigației pe termen lung este recuperarea fondurilor furate, precum și identificarea tuturor părților care au participat conștient și au profitat de pe urma fraudei, inclusiv a părților și instituțiilor financiare din Republica Moldova.

Prima etapă a investigației în curs a confirmat concluziile inițiale raportate la finalizarea investigației preliminare anterioare și a dezvăluit dovezi clare cu privire la implicarea crucială a lui Ilan Șor, precum și a companiilor și persoanelor asociate cu el (împreună: „Grupul Șor”) în frauda dată. În special, informația colectată și analizată de Kroll a confirmat că Grupul Șor a avut tangență cu achiziționarea acțiunilor celor trei bănci din Republica Moldova în anii 2012-2014, a controlat direct deciziile importante ale celor trei bănci, inclusiv deciziile cu privire la acordarea „creditelor” în favoarea companiilor interconectate, fără vreo intenție de returnare din partea acestora, a creat o rețea de companii prin care fondurile obținute prin fraudă au fost sustrase și spălate, și a obținut o parte semnificativă din fondurile furate.

La această etapă, Kroll a identificat tranzacții în sumă de peste 350 de milioane de dolari, care pot fi direct atribuite fraudei care a avut loc în cele trei bănci din Republica Moldova.

Este clar că spălarea și disiparea fondurilor fraudate s-a efectuat printr-o rețea extinsă de companii și conturi bancare în multiple jurisdicții, inclusiv prin conturi ale băncilor din Republica Moldova, Letonia, Estonia, Rusia și Cipru. Sunt întreprinse măsuri pentru urmărirea fluxului fondurilor pentru a identifica toate persoanele care au profitat de pe urma fraudei, precum și pentru a iniția toate procedurile judiciare necesare pentru recuperarea activelor. Potrivit BNM, pe lângă Ilan Șor există și alte persoane care au profitat de pe urma fraudei din cele trei bănci din Republica Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
22,24
Nori împrăștiați
Umiditate:49 %
Vint:3,6 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău