BNM pune în circulație bancnota modernizată de 5 lei
-
08 Decembrie 2017 17:55
Începând cu data de 11 decembrie curent, Banca Națională a Moldovei va pune în circulație pe teritoriul Republicii Moldova bancnota modernizată cu valoarea nominală de 5 lei. Modernizarea bancnotei prin completarea cu noi elemente de siguranță are drept scop diminuarea riscurilor de falsificare, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al BNM, printre noile caracteristici ale bancnotei se va regăsi firul de siguranță metalizat, cu textul „BNM”, încorporat în hârtie și poziționat în stânga aversului, între portretul lui Ștefan cel Mare și ghioșul central, în lumină UV acesta va avea proprietăți de fluorescență de culoare albastră.
În partea de sus și de jos a zonei cuprinsă între cele două elemente verticale decorative este imprimat micro textul: „BNM” și „CINCILEI”. Pe chenarul cercului unde este amplasat textul: „PE-UN PICIOR DE PLAI, PE-O GURĂ DE RAI...” este imprimat micro textul: „BNM”. Pe zona neimprimată a aversului și reversului sunt imprimate fragmente ale cifrei „5”, astfel că atunci când bancnota este privită prin transparență și luminată din partea opusă privitorului, cifra „5” se vede în întregime.
Pe zona neimprimată a aversului este poziționat un dreptunghi, care va apărea verde în lumină ultravioletă. În interiorul dreptunghiului sunt imprimate sigla BNM și textul: „BNM”. Două elemente verticale decorative, ornamentul național multicolor și ghioșul central de pe aversul bancnotei, vor apărea verde în lumină ultravioletă. Fibrele bi- fluorescente în lumină ultravioletă vor apărea în verde/albastru și galben/roșu.
Bancnota modernizată cu valoarea nominală de 5 LEI, specimenul anului 2015, are dimensiunile și designul identice bancnotei cu valoarea nominală de 5 LEI, specimenul anului 2013. Bancnotele emise anterior, cu aceeași valoare nominală, se vor afla în circulație în paralel cu bancnotele noi și vor fi retrase treptat ca rezultat al uzării și deteriorării, necorespunzătoare circulației.