BNM oferă flexibilitate băncilor în abordarea agenților economici cu credite

  • 27 Martie 2020 16:11
BNM oferă flexibilitate băncilor în abordarea agenților economici cu credite

Băncile licențiate vor avea dreptul să amâne sau să modifice termenele de scadență a plăților sau sumele plăților scadente până pe 30 iunie 2020 la creditele acordate agenților economici. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, transmite IPN.

BNM menționează într-un comunicat de presă că modificarea termenelor menționate nu va avea ca efect clasificarea în mod automat a creditelor respective  într-o categorie mai dură decât cea existentă la data adoptării prezentei hotărâri.

Decizia se referă la persoanele juridice cărora le-a fost afectată temporar situația financiară ca urmare stării de urgență și consecințelor economice generate de COVID-19.

Măsurile vor putea fi aplicate în mod individual de fiecare bancă, conform reglementărilor interne și a prevederilor contractuale cu debitorii respectivi, inclusiv capacitatea de plată a acestora. Astfel, agenții economici vor trebui să notifice argumentat banca la care se deservesc despre dificultatea temporară de plată.

În context, băncile în continuare vor fi obligate să evalueze în mod prudent calitatea creditelor și să identifice orice situație de improbabilitate de plată a debitorilor. La fel, băncile vor asigura în continuare gestionarea eficientă și prudentă a tuturor riscurilor în vederea menținerii stabilității situației lor financiare.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău