BNM a stabilit contribuțiile băncilor la fondul de rezoluție pentru anul 2026

  • 24 Octombrie 11:39
BNM a stabilit contribuțiile băncilor la fondul de rezoluție pentru anul 2026

Banca Națională a Moldovei (BNM), în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 74/2020 privind modul de calcul și de plată a contribuțiilor la fondul de rezoluție bancară, a calculat și a informat băncile licențiate care vor fi cuantumurile, tranșele, termenele-limită și forma de plată a contribuțiilor acestora la fondul de rezoluție bancară, ce urmează să fie plătite pe parcursul anului 2026.

Astfel, cuantumul contribuțiilor pentru anul 2026 pentru întregul sistem bancar a fost calculat în mărime de 116,98 milioane lei, la baza acestui calcul fiind nivelul-țintă de 3% din suma depozitelor garantate, coeficientul de ajustare a creșterii volumului depozitelor, precum și multiplicatorii de ajustare la riscul specific fiecărei bănci, transmite bizlaw.md

Băncile plătesc contribuții la fondul de rezoluție începând cu 2020, iar nivelul-țintă în mărime de 3% din suma depozitelor garantate ale băncilor licențiate, stabilit de Legea nr. 232/2016 privind redresarea și rezoluția băncilor, a fost atins pentru prima dată la 31 decembrie 2024.

Nivelul-țintă este reevaluat anual de Banca Națională, în calitate de autoritate de rezoluție, în procesul de calcul al contribuțiilor la fondul de rezoluție, luând în considerare suma depozitelor garantate ale întregului sistem bancar la ultima dată gestionară a primului semestru al anului precedent celui pentru care este calculată contribuția. Astfel, noul nivel-țintă calculat la situația din 30 iunie 2025 a constituit 1,4 miliarde lei, fiind într-o creștere semnificativă comparativ cu nivelul-țintă la situația din 30 iunie 2024, în principal, ca urmare a majorării nivelului de acoperire a depozitelor conform Legii nr. 160/2023 cu privire la garantarea depozitelor în bănci, de la 100.000 lei la 200.000 lei.

Fondul de rezoluție bancară a fost constituit în vederea asigurării aplicării eficace a instrumentelor și a competențelor de rezoluție de către Banca Națională a Moldovei, ale cărui resurse se utilizează conform obiectivelor rezoluției și principiilor prevăzute în Legea nr. 232/2016 privind redresarea și rezoluția băncilor.

La situația din 30 iunie 2025, resursele fondului constituiau 880,9 milioane lei, care includ contribuțiile plătite de bănci, precum și veniturile din investirea resurselor acestuia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
18,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:81 %
Vint:7,2 m/s
Sat
11
Sun
11
Mon
11
Tue
10
Wed
9
Arhivă Radio Chișinău