BMW și Mercedes anunță o platformă comună pentru două modele

  • 25 Ianuarie 2019 12:20
BMW și Mercedes anunță o platformă comună pentru două modele

Lumea auto se întoarce fix cu fundul în sus când rivalii tradiționali ajung să discute despre colaborare. După alianța dintre Ford și Volkswagen, s-ar coace una între BMW și Mercedes. Și nu e o discuție de la colț, ci o perspectivă care muncește mințile managerilor. Nu va fi o colaborare pe cine știe ce tehnologie futuristă, din noile tendințe, din astea tot avem între diverși producători, ci pentru platforme ale modelelor aflate deja în gamă. Ar urma ca cei doi producători germani să colaboreze pentru Seria 1 respectiv Clasa A. Și aceasta ar fi doar începutul.

Cele două modele reprezintă nivelul de intrare în gama producătorilor germani și o platformă comună ar duce la economii de câteva miliarde pentru fiecare parte. Publicația germană Handelsblatt atrage atenția că totuși o platformă comună pentru aceste compacte, cu tracțiune pe față, nu ar veni mai devreme de 2025. Mercedes abia a lansat ultima versiune de Clasa A, iar BMW se pregătește să aducă în acest an ultimul Seria 1. Practic sunt mașini noi și au un ciclu de viață aflat abia la început.

Discuțiile pentru astfel de colaborări se poartă la nivel de manageri, dar Handelsblatt atrage atenția că există rezistență în interiorul companiilor. Inginerii celor doi producători nu sunt încântați de idee de a colabora cu rivalii tradiționali.

Cei doi producători sunt într-o luptă continuă pe piață și fiecare reclamă poziția de lider. Mercedes, cu vânzări de 2,3 milioane de autoturisme în 2018 ocupa prima poziție. BMW în schimb, se declară cu vânzări de 2,4 milioane de unități campionul pieței premium. Doar că în datele constructorului bavarez sunt incluse și vânzările de motociclete și cele de Mini sau de Rolls Royce. Dacă ar fi excluse toate acestea, atunci BMW ar fi sub 2 milioane de mașini.

Managerii celor doi producători se uită însă la cifre, iar o alianță, chiar și limitată la început ar aduce beneficii uriașe. Banii au prioritate în fața orgoliilor. S-ar economisi sume considerabile cu cercetarea și dezvoltarea, iar resursele ar putea fi direcționate mai bine către alte direcții. De fapt scopul unei alianțe între cei doi constructori premium este de a păstra în industrie rolul de lideri și de dezvoltatori de tehnologii care să devină standard pentru ceilalți. O butadă veche spune că atunci când vrei să vezi cum va arăta peste zece ani un autoturism produs în masă trebuie să urci într o limuzină Mercedes actuală. Apariția unor noi tendințe și a unor companii de tehnologie periclitează poziția acestor grei. Pentru a rămâne în față e nevoie de mulți bani. BMW a cheltuit anul trecut 7 miliarde de euro doar pentru dezvoltarea de tehnologii pentru electrice și autonome.

Alianța între BMW și Mercedes s-ar putea concretiza în primul rând în folosirea la comun a unor componente. Transmisia și bateriile pentru electrice ar fi două subansamble în această situație. Totodată patentele ar putea fi împărțite astfel încât să fie dezvoltate tehnologii mai ușor.

Astfel de alianțe par a reprezenta viitorul într-o industrie confurntată cu transformă generate de trecerea la electrice, autonomie și utilizarea colectivă a vehiculelor. Ford și Volkwagen a anunțat recent colaborarea pentru camionete și dubițe și folosirea la comun a unor capacități de producție. Nu are legătură de fapt cu dezvoltarea noilor tehnologii, dar de fapt constructorii fac economii în activitatea curentă pentru a avea mai mulți bani de cercetare în viitor.

sursa. digi24

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Arhivă Radio Chișinău