Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ultimelor ședințe plenare din sesiunea de primăvară 2023

  • 19 Iulie 2023 18:16
Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ultimelor ședințe plenare din sesiunea de primăvară 2023

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, în ședința de miercuri, 19 iulie, ordinea de zi a ultimelor ședințe plenare din sesiunea de primăvară 2023.

În perioada 27-28 iulie, Parlamentul urmează să ratifice, în lectura a doua, acordurile cu Banca Mondială privind asistența financiară de circa 60 milioane de euro pentru modernizarea sistemului de învățământ.

În lectura a două, parlamentarii vor mai examina proiectul privind Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, ințiativa de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, a Codului cu privire la știință și inovare și a Legii cu privire la tineret.

Pe ordinea de zi a ședințelor plenare din perioada 27-28 iulie mai figurează proiectul cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale, precum și proiectul de optimizare a activității Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Tot la ședința de miercuri, Biroul permanent a aprobat un supliment la ordinea de zi a ședințelor plenare ale Parlamentului din 20-21 iulie.

Au fost incluse pentru ratificarea în prima lectură acordurile de asistență financiară din partea Statelor Unite ale Americii și a Japoniei.

Deputații vor mai examina Acordul care prevede construcția unui pod rutier transfrontalier peste râul Nistru, la frontiera de stat moldo-ucraineană, precum și ratificarea Convenției statelor membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM privind acordarea ajutorului reciproc în probleme consulare.

Pe ordinea de zi a ședințelor plenare a mai fost inclusă denunțarea, în prima sau a doua lectură, a unor acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente, precum și inițiativa legislativă care are scopul de a asigura separarea și certificarea operatorilor de transport al gazelor naturale.

Joi, 20 iulie, ședința plenară a Parlamentului va începe la ora 10:00.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:45 %
Vint:2,06 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
12
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău