Biroul Național de Statistică e gata să prezinte datele Recensământului pe 31 martie

  • 25 Martie 2017 08:39
Biroul Național de Statistică e gata să prezinte datele Recensământului pe 31 martie

Nu va mai exista nicio amânare de termen: datele Recensământului populației și al locuințelor din 2014 vor fi prezentate săptămâna viitoare, pe 31 martie.

Asigurări în acest sens a dat directorul Biroul Național de Statistică (BNS), Vitalie Valcov, vineri, 24 martie, în cadrul unui club de presă, transmite IPN.

„O provocare pentru noi a fost că am desfășurat pentru prima dată colectarea datelor în baza unei legi. O a doua provocare a fost numărul prea mic de persoane implicate atât în colectarea datelor, cât și la procesarea lor. Treptat, odată cu avansarea procesului, trebuia să crească numărul de angajați, dar nu s-a întâmplat și a trebuit să ne descurcăm cu același număr de forțe pe tot parcursul colectării datelor și sarcina de muncă a fost enormă. Și acesta a fost un factor care a dus la întârzierea prezentării datelor”, a spus Vitalie Valcov.

Directorul BNS a subliniat că în mediul rural procesul de colectare a datelor s-a desfășurat la un nivel mai calitativ, comparativ cu mediul urban. Procesul a fost destul de anevoios în municipiul Chișinău.

11 mii de recenzori au colectat datele la Recensământ, iar 200 de operatori le-au prelucrat. Cheltuielile totale pentru recensământ s-au ridicat la 86 de milioane de lei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău