Biroul Interpol Moldova: Grigore Caramalac nu poate fi extrădat. Ce spune Procuratura Generală despre faptul că acesta ar fi fost reținut
-
01 Februarie 2021 12:20
Presa rusă scrie despre reținerea lui Grigore Caramalac, alias „Bulgarul”, dat de Republica în urmărire internațională pe două cauze penale, pentru șantaj și tentativă de omor.
Contactat de IPN, șeful Biroului Național Central Interpol din Moldova, Viorel Țentiu, a declarat că s-a autosesizat în baza informațiilor apărute în presa rusă, iar ulterior preluate de presa moldovenească. În acest sens, au urmat demersuri către colegii din Federația Rusă. „Avem și un răspuns oficial, precum că cetățeanul respectiv a fost localizat în Aeroportul Domodedovo. Dar, plecând de la premisa faptului că deține și cetățenia Federației Ruse, ultimul nu poate fi extrădat în Republica Moldova și nici nu poate fi reținut”, explică Viorel Țentiu.
Șeful Biroului a precizat că Grigore Caramalac nu este nici reținut, nici arestat, ci doar localizat, adică a fost stabilit locul aflării. Cât despre cercetarea în cadrul dosarelor din Republica Moldova, Viorel Țentiu a spus că în acest sens ar putea să se pronunțe organele procuraturii.
Contactat de IPN, purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Maria Vieru, a menționat că, până la această oră, Procuratura Republicii Moldova nu a primit vreo înștiințare oficială cu privire la reținerea persoanei date în căutare internațională. „În funcție de informațiile care vor fi prezentate de autoritățile competente ale Federației Ruse, vom decide asupra acțiunilor ulterioare, în conformitate cu procedurile legale”, a mai spus Maria Vieru.
În toamna anului trecut, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale informa că pe ambele cauze penale sunt emise mandate de arest pe termen de 30 de zile. Acțiunile lui Grigore Caramalac au fost documentate în anii 2016-2017, de ofițerii de investigație a Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS. „Decizia procurorului PCCOCS de a fi clasată o cauză penală și încetat mandatul de arest aplicat în privința lui Grigore Caramalac a fost luată pe cauza penală transmisă anterior autorităților de drept din Rusia. Acea cauză penală nu are vreo legătură procesuală cu cauzele documentate în anul 2016-2017”, preciza instituția.