Biroul de Reintegrare: Tiraspolul distorsionează faptele pentru a justifica abuzurile comise de structurile de forță din regiune

  • 13 Septembrie 12:42
Biroul de Reintegrare: Tiraspolul distorsionează faptele pentru a justifica abuzurile comise de structurile de forță din regiune

Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control a reacționat la declarația Tiraspolului, potrivit căreia poliția Moldovei ar fi încălcat acordul privind activitatea organelor de drept în Zona de Securitate. Într-un răspuns pentru IPN, Biroul politici de reintegrare a calificat declarația Tiraspolului drept o tentativă nereușită de a justifica abuzurile comise de structurile de forță din regiune.

Se întâmplă după ce, în data de 4 septembrie, structurile de forță din regiune au stopat ilegal un agricultor din satul Molovata Nouă. Acesta transporta câteva tone de semințe de floarea soarelui, recoltate de pe lanurile aflate în proprietatea sa, iar angajații poliției au împiedicat sechestrarea producției și a tehnicii agricole de către exponenții Tiraspolului, se arată în răspunsul Biroului politici de reintegrare.

Acest incident face parte din șirul de acțiuni de intimidare din partea structurilor de forță tiraspolene în privința agricultorilor de pe platoul Cocieri, care își prelucrează pământurile după traseul Râbnița-Tiraspol. Autoritățile de la Chișinău califică informațiile relatate în declarația Delegației Tiraspolului în CUC drept o „distorsionare totală și o sfidare din partea acestora a esenței documentelor aprobate în cadrul CUC, precum și a obligațiilor asumate în acest segment al Zonei de Securitate”.

„Poliția a intervenit în perimetrul terenurilor arabile aflate în gestiunea comunei Cocieri și a locuitorilor acesteia și va interveni de fiecare dată întru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor la libera circulație și de prelucrare nestingherită a pământurilor aflate în proprietate. Mai mult decât atât, conform documentelor aprobate în cadrul CUC, este stipulat expres că localitățile Cocieri și Molovata Nouă sunt deservite exclusiv de către poliția Republicii Moldova și în proximitatea acestora nu au ce căuta alte structuri neîmputernicite prin lege”, se mai spune în răspunsul Biroului politici de reintegrare.
 
Delegația Moldovei în CUC a precizat că acest incident nu este unicul și pe parcursul anilor poliția a reacționat operativ în mai multe cazuri când echipele mobile ale așa-numitor grăniceri sau vameși transnistreni au întreprins acțiuni de intimidare și de persecutare a cetățenilor. „Pe seama incidentului din 4 septembrie poliția s-a autosesizat și întreprinde măsuri pentru a identifica reprezentanții structurilor de forță tiraspolene și a-i trage la răspundere conform prevederilor legislației în vigoare”, precizează Biroul politici de reintegrare.

Miercuri, presa transnistreană a mediatizat o declarație a Delegației Tiraspolului în CUC care acuză încălcarea de către poliția Moldovei a acordului privind activitatea organelor de drept în Zona de Securitate. Potrivit acestei declarații, în data de 4 septembrie, poliția Moldovei a pătruns pe o parte a teritoriului din Zona de Securitate aflat sub controlul transnistrean. Iar la Tiraspol se consideră că poliția a încercat astfel să exercite presiuni asupra celeilalte părți în rezolvarea unui conflict economic. „Această provocare putea avea consecințe foarte grave”, se arată în declarația Delegației Tiraspolului în CUC .

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
19,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Mon
14
Tue
15
Wed
16
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău