FOTO | Biroul Consiliului din Veneția a fost inundat la două minute după ce a respins măsurile pentru combaterea schimbărilor climatice
-
15 Noiembrie 2019 09:37
Consiliul regional Veneto a fost inundat pentru prima oară în istorie, marți seară, la scurt timp după ce a refuzat măsurile pentru combaterea schimbării climatice, potrivit CNN., citat de digi24.
Regiunea istorică italiană a fost îngenuncheată săptămâna aceasta, după cele mai mari inundații din ultimii 50 de ani.
Apa a ajuns chiar și în camera de consiliu din Palatul Ferro Fini, localizat în zona Canal Grande din Veneția. Oficialii se aflau în clădire atunci când acesta s-a inundat, discutând bugetul regional pe anul 2020, potrivit consilierului democratic Andrea Zanoni.
„În mod ironic, camera a fost inundată la două minute după ce Liga majoritară, partidele Frații Italiei și Forza Italia au respins amendamentul care combate schimbarea climatică”, a scris Zanoni pe o rețea socială.
Printre amendamentele respinse se numărau măsuri care finanțau surse regenerabile, ca să înlocuiască autobuzele diesel cu unele „mai eficiente și mai puțin poluante” și reducerea impactului pe care plasticul îl are asupra mediului.
Zanoni l-a acuzat pe președintele regiunii Veneto, Luca Zaia, care este membru al partidului lui Matteo Salvini, Liga Nordului, că a prezentat un buget „fără măsuri concrete care să combată schimbarea climatică”.
Veneția se confruntă cu inundații grave, după ce în noaptea de marți spre miercuri a avut loc fenomentul „acqua alta” (maree înaltă), care a atins o înălțime de 1,87 metri, provocând cele mai grave inundații după anul 1966.
Valoarea pagubelor în urma inundațiilor severe care afectează Veneția s-ar putea ridica la sute de milioane de euro, în timp ce un înalt cleric a spus că Bazilica Sfântul Marcu, unul dintre reperele arhitectonice ale orașului, riscă daune „ireparabile”. Aceasta a fost inundată pentru a șasea oară în ultimii 1200 de ani.