Biletele de intrare în Parcul „Dendrariu” s-ar putea scumpi, se discută construcția unui skate park acolo

  • 06 Martie 2018 16:38
Biletele de intrare în Parcul „Dendrariu” s-ar putea scumpi, se discută construcția unui skate park acolo

Pe teritoriul Dendrariului din Capitală ar putea să apară un skate park, trasee noi pentru bicicliști, iar orarul de funcționare a grădinii ar putea fi prelungit până la miezul nopții. Declarațiile în acest sens au fost făcute astăzi în cadrul unei mese rotunde organizate la Primăria Chișinău.

Potrivit directorului Î.M.Parcul „Dendrariu", pentru a realiza aceste proiecte, dar și alte planuri cum ar fi deschiderea Grădinii Eternității pe teritoirul unde cândva erau pepinierele, costul biletului de intrare ar putea fi mărit.

„Vom păstra intrare grătuită pentru pensionari și oamenii cu dizabilități și vom menține reduceri pentru studenți", a spus Ion Uzun.

Oficialul nu a precizat cu cât ar urma să fie mărit costul, dar a spus că această măsura este una necesară, întrucât veniturile întreprinderii municipale au scăzut, în special din cauza reducerii numărului celora care cumpără permisul de a înregistra video nunți pe teritoriul grădinii.

„În 2016, am avut în jur de 900 de nunți înregistrate, iar în 2017, am avut doar 620 de nunți", a declarat Uzun.

Potrivit conducerii Dendrariului, în viitor, la intrare în park ar urma să fie instalate turnichete, iar accesul se va face în baza biletelor și abonamentelor. Orarul de vizite ar urma să fie prelungit până la miezul nopții.

În ceea ce ține de posibilitatea creării unui skate park, subiectul a stârnit discuții în cadrul mesei rotunde.

„Dendrariul nu este un parc simplu, e un parc științific. Nu putem pune niciun skate park acolo. Asta este clar ca bună ziua. Skate parkul va fi la Valea Trandafirilor", a spus un consilier municipal prezent la eveniment.

Masa rotundă a avut loc în incinta Primăriei Chișinău. Potrivit organizatorilor, evenimentul nu era unul public, o declarație oarecum surprinzătoare, având în vedere faptul că reprezentanții mass media au fost prezenți la eveniment.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
13,24
Cer senin
Umiditate:47 %
Vint:4,12 m/s
Mon
9
Tue
11
Wed
10
Thu
13
Fri
12
Arhivă Radio Chișinău