Biden îl contrazice pe Zelenski care susține că racheta care a ucis doi polonezi era rusească

  • 17 Noiembrie 2022 13:15
Biden îl contrazice pe Zelenski care susține că racheta care a ucis doi polonezi era rusească

Președintele american Joe Biden l-a contrazis pe Volodimir Zelenski, care susține în continuare că racheta căzută în Polonia nu este de origine ucraineană. „Nu astea sunt dovezile", le-a spus Biden, la întoarcerea de la summit, reporterilor care l-au întrebat despre afirmația președintelui Ucrainei.

 Ucraina ar putea avea acces în curând la locul din sud-estul Poloniei unde o rachetă a ucis două persoane, a declarat joi principalul consilier pentru politică externă al președintelui polonez, după ce Kievul a cerut să i se permită accesul la locul exploziei, scrie The Guardian.

Președintele polonez Andrzej Duda a declarat miercuri că accesul Ucrainei la locul exploziei necesită acordul ambelor țări care conduc ancheta, Polonia și Statele Unite. Varșovia spune că explozia a fost cel mai probabil cauzată de o rachetă de apărare aeriană ucraineană care s-a rătăcit, ceea ce Kievul neagă, transmite digi24.ro.

"O echipă de anchetă polono-americană este la fața locului. Ucrainenii au cerut acces la locul investigației. Dacă ambele părți sunt de acord și, din câte știu, nu vor exista obiecții din partea americană, un astfel de acces ar putea fi obținut în curând", a declarat Jakub Kumoch pentru postul privat TVN 24.

Șeful Biroului pentru Securitate Națională din Polonia, Jacek Siewiera, a mai declarat pentru postul privat RMF FM că, din câte știa, Duda nu se opune ca observatori ucraineni la fața locului. La rândul lui, șeful Biroului de securitate națională, Jacek Siewiera, a afirmat și el la postul privat RMF FM că, din câte știe, Duda nu se opune prezenței unor observatori ucraineni la locul exploziei. Kumoch a mai spus că Polonia deține probe video cu privire la explozie. "Există, într-adevăr, materiale filmate, nu aș vrea să vorbesc despre conținutul acestor materiale filmate pe care le-am văzut în regim clasificat, dar, desigur, prim-ministrul a dat astfel de informații, astfel de materiale există", a afirmat consilierul.

"Acestea sunt fotografiile noastre normale de la frontieră, unde se pot vedea anumite lucruri. Se văd lovituri deasupra Ucrainei, lupte deasupra Ucrainei și, la un moment dat, într-un timp foarte scurt, se vede o anumită succesiune de evenimente", a adăugat el.  Kuleba: Rusia este în totalitate responsabilă Rusia este "în totalitate responsabilă" de căderea unei rachete în Polonia, care a ucis două persoane, a afirmat joi ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, după o convorbire telefonică purtată cu omologul său american Antony Blinken. "Noi împărtășim punctul de vedere potrivit căruia Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru teroarea sa cu rachete și consecințele acesteia pe teritoriul Ucrainei, Poloniei și al Republicii Moldova", subliniază ministrul ucrainean pe Twitter. Apelul telefonic între Kuleba și Blinken a avut loc joi dimineață, într-un moment în care Rusia a efectuat un nou val de atacuri cu rachete asupra Ucrainei.

Zelenski susține în continuare că racheta care a căzut în Polonia era "rusească" "Nu am nicio îndoială că această rachetă nu a fost a noastră", a declarat miercuri seară președintele ucrainean Volodimir Zelenski, subliniind că Kievul a dorit să facă parte dintr-un grup internațional de anchetă asupra acestui incident. "Cred că a fost o rachetă rusească, conform raportului armatei ucrainene", a adăugat el, în timp ce oficialii NATO au estimat că este probabil o rachetă din sistemul ucrainean de apărare antiaeriană. El a cerut apoi accesul experților ucraineni la "toate datele" din Occident și la locul exploziei rachetei care a căzut în Polonia. "Vrem să stabilim toate detaliile, fiecare fapt". 



Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău