Biblioteca Națională invită la lansările de carte din seria „BASARABICA”, editate cu sprijinul Academiei Române

  • 21 Februarie 2020 08:16
Biblioteca Națională invită la lansările  de carte din seria „BASARABICA”, editate cu sprijinul Academiei Române

Biblioteca Națională invită la lansările de carte din seria „BASARABICA”, editate cu sprijinul Academiei Române, Institutul de Arheologie Iași, Muzeul Brăilei „Carol I” și Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Istorie.

Cartea românească veche în Basarabia: Istorie, circulație, valoare documentară”, semnată de dr. hab. în istorie Igor CERETEU. „Circulația tipăriturilor românești în Basarabia în secolele XVI – XIX și valorificarea însemnărilor manuscrise constituie una din problemele cercetate insuficient în istoriografia românească. În prezenta lucrare am valorificat un număr important de surse, ca: documente de arhivă, cărți cercetate de visu, însemnări manuscrise”, -  subliniază autorul.

Acad. Andrei EȘANU, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române și dr. Valentina EȘANU sunt  autorii celui de al doilea volum lansat „Lumina cărții la români (secolele XIV – XIX). Studii, surse și materiale”. Volumul conține 32 de studii, surse și materiale edite și inedite dedicate unor probleme de istorie a receptării culturii scrise în limba slavonă, de istoria cărții manuscrise și tipărite, circulația acestora în țările române și legăturile prin carte. Luate împreună, aceste studii deschid noi orizonturi de cunoaștere a fenomenului cărții la români pe parcursul Evului Mediu și în epoca de trecere de la medieval la modern.

Evenimentul va avea loc vineri, 21 februarie 2020, ora 15.00, blocul central, spațiul expozițional, etajul II, (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”). 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-3,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău