BEM nu reușește să vândă acțiunile deținute la MOLDASIG. Pachetul se licitează repetat la preț neschimbat

  • 19 August 2021 10:44
BEM nu reușește să vândă acțiunile deținute la MOLDASIG. Pachetul se licitează repetat la preț neschimbat

Banca de Economii (BEM), în proces de lichidare, continuă tentativele de vânzare a acțiunilor deținute la MOLDASIG, tentative care durează de mai mulți ani. Pachetul de 61.200 de acțiuni a fost expus la licitație la 18 august. Valoarea pachetului a rămas neschimbată față de ultimele expuneri, informează Bizlaw.md. 

Astfel, acțiunile vor fi licitate la prețul de 18,1 milioane de lei, potrivit sursei citate.

Potrivit informației publicate de BEM, acțiunile vor fi vândute la Bursa de Valori a Moldovei prin licitație ”cu strigare” care se va desfășura în perioada de expunere 21.10.2021 - 03.11.2021.

Prețul unei acțiuni este de 296,75 lei, iar valoarea totală a pachetului este de 18.161.100 lei.

Valorile mobiliare vor fi vândute în conformitate cu Regulamentul privind organizarea și efectuarea tranzacțiilor cu pachetele unice de valori mobiliare pe piața reglementată a Bursei de Valori a Moldovei.

Amintim că, începând cu 2018, pachetul de acțiuni deținut de BEM la Moldasig a fost scos la licitație aproape în fiecare lună, prețul fiind în scădere cu câteva sute de mii sau milioane de lei la fiecare nouă expunere.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău